Ministerul Tineretului şi Sportului. Antrenorii, grevă din cauza salariilor
Angajaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, din toată ţara, sunt în grevă japoneză joi, urmând ca de săptămâna viitoare să aibă loc acţiuni de pichetare şi strângerea de semnături pentru greva generală.
Angajații reclamă tratamentul inegal şi discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte salarizarea personalului din Sport şi Tineret a determinat menţinerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România.
Astfel, reîncadrarea personalului şi comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1.300 lei net (1.100 lei net în cazul salariaţilor din federaţiile sportive naţionale) nediferenţiat pe funcţii, grade, trepte, gradaţii, a dus la apariţia unor inechităţi între aceleaşi categorii de personal', se arată în comunicatul SNST. Angajaţii vor purta, în ziua de 19 iulie, banderole albe pe braţ în semn de protest faţă de situaţia salarizării din domeniile de activitate şi nesoluţionarea revendicărilor. Sindicaliştii reclamă neacordarea sporului şi a gradaţiei de vechime, în condiţiile în care angajaţii sunt plătiţi la fel fie că au un an sau 35 de ani vechime, dar şi faptul că munca în zilele de sâmbătă şi duminică sau sărbători legale nu este plătită.
De asemenea, sindicaliştii acuză neacordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, precum şi faptul că începând cu 1 ianuarie 2018 antrenorilor cu sportivi la lotul naţional le-au scăzut veniturile. Conform SNST, funcţiile specifice nu sunt încadrate corespunzător (medic, asistent, kinetoterapeut, psiholog, maseur, şofer, recepţioner, cameriste, profesor - antrenor), existând probleme în salarizarea şi încadrarea angajaţilor din federaţiile sportive naţionale ale căror venituri sunt plafonate la 1.100 de lei net. Sindicatul Naţional Sport şi Tineret va stabili, în perioada următoare, un plan de acţiuni în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă sistemul. SNST cere ministrului Ministrul Tineretului şi Sportului să intre în dialog real cu reprezentanţii sindicatului şi să rezolve de urgenţă revendicările angajaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News