Data publicării:

Parteneriat pentru dezvoltarea a patru centre de chirurgie cardiovasculară pediatrică

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
17731
17731

Ministerul Sănătăţii vizează dezvoltarea a patru centre de chirurgie cardiovasculară pediatrică în ţară, în următorii trei ani, în cadrul unui parteneriat cu o clinică din Italia, a anunţat ministrul

Ministrul Sănătății a semnat joi un protocol de colaborare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice cu şeful Institutului Știinţific de Recuperare şi Îngrijire din cadrul Clinicii San Donato, Andrea Mecenaro, şi cu directorul Departamentului de Chirurgie Cardiacă, profesor dr. Alessandro Frigiola.

Întrebat de costurile implementării programului, ministrul Raed Arafat a spus că dacă nu sunt fonduri, garantează că pentru aceasta se vor găsi. "Problema e atât de importantă - şi ca vieţi şi pentru cât ne costă tratamentul în afară - că trebuie rezolvată", a afirmat Raed Arafat. Ministrul a arătat că o astfel de operaţie realizată în străinătate poate costa Casa de Asigurări între 50.000 şi 80.000 de euro, depinzând de complexitatea intervenţiei. Ministrul Sănătăţii a adăugat că în acoperirea costurilor s-ar putea accesa şi fonduri structurale, precizând că se va implica şi societatea civilă, inclusiv Associazione Bambini Cardiopatici nel Mondo, prezidată de Alessandro Frigiola.

Conform protocolului, va fi realizat un program naţional de dezvoltare a sector cardiovascular, printr-o serie de acţiuni comune: instruirea tinerilor medici şi asistenţi români în chirurgie cardiacă, anestezie pediatrică şi cardiologie, sectoare deficitare din punct de vedere al resurselor umane, intervenţii ale medicilor italieni în centrele din România şi tratarea pacienţilor români în clinica italiană până la finalizarea proiectului. La finalul proiectului ar trebui dezvoltate patru centre de chirurgie cardiovasculară pediatrică în ţară - în Clinica Marie Curie din Bucureşti şi în centrele şi institutele de boli cardiovasculare din Cluj-Napoca, Iaşi şi Târgu Mureş - care să aibă capacitatea de a trata majoritatea cazurilor.

Clinica San Donato din Italia are trei centre de chirurgie cardiovasculară numai în regiunea Lombardia, cu nouă milioane de locuitori şi a lucrat deja cu 18 ţări, din Africa, America de Sud sau Asia, pentru dezvoltarea acestui sector.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel