Ministerul Sănătății: S-ar putea ca spitalele să intre în insolvență
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a recomandat liderilor Sanitas "să stea cu ochii" pe managerii spitalelor. El a avertizat că unităţile sanitare, dacă vor acumula în continuare datorii, ar putea să intre în insolvenţă. Ministerul Sănătății spune că managerii spitalelor fac internări fictive, eronate doar pentru a-și face indicatorii din planul de management.
"Fondurile alocate sănătăţii sunt departe de a fi mulţumitoare, sunt departe a acoperi necesarul. Şi când vorbim de necesar, să nu ne gândim a avea o situaţie excepţională, ci a avea o situaţie normală. Cred că mai avem mult până la normalitate, important este să vrem să ajungem acolo. Dar pentru asta trebuie să nu mai avem arierate. Dacă nu vor mai fi datorii, atunci vom da mai mulţi bani la salariaţi, la medicamente şi materiale sanitare, să facem servcii mai bune pentru cetăţeni şi să dăm mai mulţi bani pentru investiţii", a mai spus ministrul, scrie Mediafax. Nicolăescu le-a solicitat sindicaliștilor să sprijine ministerul astfel încât spitalele să nu mai acumuleze datorii.
În căutarea vinovaților
Ministrul Sănătății a subliniat „Managerii nu îşi fac planul de management. Ei, în continuare, îşi fac internări fictive, eronate, ca să-şi facă aşa-zişii indicatori din planul de management, în loc să facă translatare de servicii medicale de pe internare contină spre internare de zi, de ambulatoriu. În continuare, avem medici care lucrează două sau trei ore pe secţie şi nu vor să coboare în ambulator. Păi asta este treaba managerilor de spital, dar şi a dumneavoastră, a sindicatelor, să vedeţi dacă acolo treburile funcţionează bine. Altfel, s-ar putea ca, într-o zi, spitalele să se închidă, că nu mai au de unde să plătescă datoriile care le fac”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News