Data publicării:
Ministerul Justiției a aprobat cererea DNA cu privire la senatorul PSD
Ministerul Justiției a aprobat cererea DNA cu privire la arestarea unui senator social-democrat.
Potrivit unui comunicat de presă remis DCNews, Ministerul Justiției a aprobat cererea DNA de a solicita președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, arestarea preventivă a senatorului PSD Marius Ovidiu Isăilă.
"Astăzi, 10 aprilie 2014, în baza datelor comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României (republicată), art. 24 Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (republicată) şi art. 172 din Hotărârea Senatului nr. 28/2005 privind Regulamentul Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul Justiţiei a transmis preşedintelui Senatului solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a domnului senator ISĂILĂ MARIUS OVIDIU într-un dosar penal instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie", este precizat în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News