Ministerul Energiei, recrutare manageri pentru companiile de stat
Ministerul Energiei (ME) va pregăti şi va demara, în următoarele patru luni, proceduri de recrutare a unor manageri profesionişti, în baza OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă în companiile de stat, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Ministerul a dorit să clarifice anumite informaţii vehiculate în spaţiul public pe tema propunerilor pentru funcţiile de conducere în companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, propuneri care au declanşat dezbateri privind gradul de profesionalism al candidaţilor.
"Precizăm de la început că toate propunerile ME sunt provizorii, pentru o perioadă de 4 luni, timp în care ministerul va pregăti şi va demara procedurile de recrutare pe baza OUG 109/2011 a unor noi membri cu mandate pline, de patru ani. Totodată, înainte de a expune, rând pe rând, motivele care stau la baza propunerilor, vrem să subliniem că demersul de decredibilizare a persoanelor nominalizate, înainte ca acestea să îşi preia mandatul şi să îşi dovedească în indicatori de rezultat expertiza, poate induce percepţii total greşite publicului larg", spun oficialii ministerului.
Aceştia consideră că un demers mult mai corect ar fi acela de analiză retrospectivă a performanţelor vechilor membrii din aceste structuri de conducere pentru a vedea în ce măsură prelungirea mandatelor acestora ar fi fost sau nu o soluţie optimă pentru companii.
Ce spune analiza
Ministerul Energiei susţine că a făcut această analiză, iar datele fundamentează neprelungirea mandatelor actualilor membri.
Astfel, în ceea ce priveşte Hidroelectrica, din datele furnizate de conducerea companiei rezultă că bugetul alocat investiţiilor pentru anul 2016 a fost de 637,4 milioane de lei. Conform aceloraşi date, aceste fonduri ar fi trebuit direcţionate pe trei paliere: pentru investiţiile aflate în derulare, pentru investiţii noi şi pentru modernizări şi retehnologizări.
"Astfel, pentru investiţiile aflate în derulare compania a investit doar 42% din suma avută la dispoziţie anul trecut (345,4 milioane buget alocat/ 144,7 milioane de lei buget investit), în timp ce, pentru investiţiile noi, deciziile au condus la alocări de capital de doar 3% din bugetul pe 2016 (41,5 milioane lei buget alocat/ 1 milion de lei buget investit)", argumentează ministerul, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News