Ministerul Educației: Elevilor li se va deconta transportul
Ministerul Educației anunță că elevilor li se va deconta transportul, începând cu anul școlar 2020-2021, când vor putea circula gratuit pe baza carnetului de elev. Ministerele implicate în acest demers vor elabora un act normativ.
Monica Anisie a avut, luni, o întâlnire de lucru pe tema asigurării transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. La discuție au participat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ionel Scrioșteanu, secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, însoțiți de echipele tehnice, precum și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Asociației Elevilor din Constanța.
„Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară, sens în care ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ”, este una dintre temele adoptate la discuție, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
Care este soluţia pe termen scurt
Pe termen scurt, pentru a debloca situația decontării transportului elevilor, este necesară emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru a pune în concordanță legislația cu decizia Curții Constituționale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.
„Ulterior, în termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport și să prevadă noi tarife maximale”, mai arată sursa citată.
Elevii au confirmat participarea la întâlnirea de lucru de săptămâna viitoare, care are drept temă discutarea hotărârii de Guvern menite să abroge HG 863/2016, mai arată sursa citată de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News