Ministerul Culturii regretă trecerea în nefiinţă a regizorului Alexandru Darie - o personalitate marcantă a culturii române
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale îşi exprimă regretul pentru trecerea în nefiinţă a celui care "a fost o personalitate marcantă a culturii române, un regizor de talie internaţională, director al Teatrului Bulandra, Alexandru Darie".
"Amintirea lui va rămâne vie în sufletul iubitorilor de cultură, iar ropotele de aplauze care vor răsuna în sălile de teatru atunci când cade cortina şi luminile se sting, după ce piesele sale vor fi expuse în faţa publicului, vor sta, pentru totdeauna, mărturie a creaţiei sale de geniu. Maestre, îţi mulţumim pentru moştenirea inestimabilă pe care ne-ai lăsat-o! Condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au iubit şi apreciat!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a MCIN.
Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic "Fundeni", la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului "Bulandra" din Bucureşti, iar în perioada 2006 - 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.
Alexandru Darie a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer, conferit de preşedintele României, cu Ordinul "Steaua Solidarităţii Italiene" în grad de Cavaler şi cu gradul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordat la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News