Data actualizării:
Data publicării:

Ministerul Culturii. George Ivașcu, priorități în Guvernul Dăncilă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Cultura României nu începe cu fiecare ministru al Culturii, acesta doar o administrează, a spus George Ivaşcu, avizat favorabil de comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.

'Cultura României nu începe cu fiecare ministru al Culturii. Miniştrii trec, cultura rămâne. Ministrul doar o administrează', a spus Ivaşcu. Susţinând că 'deseori Cultura a fost Cenuşăreasa politicii de stat', viitorul ministru şi-a declarat deschiderea spre elita ţării, spre dialog şi transparenţă cu uniunile de creaţie, cu Academia Română, cu universităţile.

Priorități

Printre priorităţile enunţate de Ivaşcu se numără evaluarea, revizuirea, completarea şi modificarea, acolo unde este cazul, a întregului cadru legislativ în conformitate cu legislaţia europeană în domenii precum: Codul patrimoniului; artele spectacolului; parteneriatul public - privat; îmbunătăţirea rolului Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Legea meşteşugarilor, dedicată prezervării meseriilor tradiţionale din România; fundamentarea unei strategii naţionale pentru cultură şi patrimoniu, crearea unui cadru de dialog; punerea imediat în aplicare a tuturor proiectelor dedicate Centenarului.

Totodată, George Ivaşcu a amintit implicarea Ministerului Culturii în alte proiecte majore precum: participarea României ca invitat de onoare la Târgul Internaţional de Carte de Leipzig, Sezonul Cultural România - Franţa, Europalia, Festivalul Internaţional 'George Enescu', Timişoara - Capitală Culturală Europeană 2021, continuarea programului Limes, etc.

Întrebări în cadrul audierilor

George Ivaşcu nu a răspuns însă, din cauza expirării timpului dedicat audierilor, la întrebările membrilor celor două Comisii de Cultură ale Parlamentului vizând probleme precum: Roşia Montană, Muzeul Comunismului, contractul de închiriere a Castelului Peleş, mutarea Departamentului Centenar de la Ministerul Culturii în subordinea premierului.

[citeste si] 

Expirarea timpului a fost invocată şi de preşedintele Comisiei senatoriale de Cultură, Radu Cosmin-Preda, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, fiind de altă părere. 'Ceea ce aţi făcut nu e corect. Nu vă supăraţi. Indiferent că e juma' de oră - 25 de minute. Fiindcă îl puneţi într-o situaţie absolut jenantă pe viitorul ministru al Culturii. Pentru că toată lumea, indiferent cum am votat, va pleca cu ideea că nu a existat o audiere. Noi l-am ascultat, am pus nişte întrebări şi cu asta basta. Nu e corect, nu vă supăraţi. Eu l-am votat nu pentru răspunsurile pe care ar fi trebuit să ni le dea. Îl ştiu pe George, dar nu e corect ceea ce aţi făcut', a afirmat Kelemen Hunor. Radu Cosmin-Preda a replicat că la Birourile permanente termenele rezervate audierii 'au fost mai mult decât largi'. 'Să ştiţi că la Birourile permanente noi chiar am fost mai mult decât largi cu termenele. Îmi cer scuze către colegii pe care i-am încurcat. Sper ca, de aici încolo, să avem termene mai largi stabilite în Biroul permanent', a spus Preda.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel