Data publicării:

Ministerul Apelor și Pădurilor, controale în Parcul Național Semenic

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Corpul de Control al ministrului Apelor şi Pădurilor (MAP) va efectua controale în Parcul Naţional Semenic, în vederea verificării unor presupuse nereguli semnalate de vicepreşedintele Senatului Mihai Goţiu, a anunţat, marţi ministerul de resort. 

'Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a luat act de declaraţiile publice făcute de domnul senator Mihai Goţiu, vicepreşedinte al Senatului României, prin care se solicită efectuarea unui control asupra unor presupuse nereguli în Parcul Naţional Semenic. În baza afirmaţiilor făcute de un membru al Parlamentului României şi considerând că este inacceptabil ca asupra instituţiilor care funcţionează în subordinea sau sub autoritatea MAP să planeze suspiciuni de orice natură, ministrul Apelor şi Pădurilor, doamna Adriana Doina Pană, a dispus Corpului de Control al Ministrului să demareze, de urgenţă, un control în zona menţionată', arată ministerul Apelor și Pădurilor. 

Controale de marți


Potrivit ministerului, începând de marţi, 25 iulie 2017, o echipă de specialişti din cadrul MAP va verifica, atât prin controale la faţa locului, cât şi prin analizarea documentelor existente la instituţiile de regim silvic în a căror zonă de responsabilitate se află Parcul Naţional Semenic, următoarele aspecte: modul în care s-a realizat respectarea amenajamentului silvic, respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte punerea în valoare a masei lemnoase, modul în care s-au respectat normele tehnice privind exploatarea masei lemnoase, respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte valorificarea masei lemnoase, respectiv efectuarea lucrărilor de împădurire şi întreţinere a culturilor. 

Ministerul Apelor şi Pădurilor menţionează faptul că specialiştii din Corpul de Control al ministrului sunt abilităţi să verifice aspecte ce ţin strict de regimul silvic, neavând atribuţii legale în a constata veridicitatea altor informaţii vehiculate în spaţiul public de senatorul Mihai Goţiu, ca de exemplu, cauza producerii incendiului. 

Raportul de control va fi făcut public imediat după finalizarea acestuia, a precizat ministerul de resort. 

Recent, senatorul USR Mihai Goţiu a solicitat o anchetă a Corpului de Control al prim-ministrului cu privire la incendiile care au avut loc, zilele trecute, în Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel