Da, într-adevăr, avem informaţii că militarii au anulat activităţile de evacuare a localnicilor, din Nionoksa, a declarat un purtător de cuvânt al administraţiei locale, citat de agenţia Interfax, preluată de EFE.
Localitatea Nionoksa are puţin peste 500 de locuitori şi este situată aproape de poligonul militar unde a explodat racheta de croazieră, accident în urma căruia au murit cinci ingineri ai societăţii Rosatom care lucrau la un proiect militar.
Potrivit serviciului meteorologic rus, nivelul radiaţiilor în zona oraşului Severodvinsk, situat la circa 20 de kilometri est de Nionoksa, a crescut în ziua exploziei de 4 până la 16 ori după explozia rachetei.
Valoarea medie de radiaţii pentru Severodvinsk este de 0,11 ľSv/h (micro-Sievert/oră). După vârful înregistrat de radiaţii în cursul dimineţii de 8 august, valorile au început să scadă şi la ora locală 14:30 fondul de radiaţii în oraş a revenit la normal, variind între 0,13 şi 0,16 ľSv/h (micro-Sievert/oră), potrivit publicaţiei 29.ru.
Autorităţile ruse nu au oferit detalii despre accident sau despre rachetă, dar experţi internaţionali şi reprezentanţi ai serviciilor de informaţii americane au avansat ipoteza că explozia de lângă Severodvinsk s-a produs în timpul testării unui nou tip de armament. Potrivit acestora, ar fi vorba de o rachetă de croazieră cu sistem de propulsie nucleară 'Burevestnik' ('Albatrosul', /SSC-X-9 Skyfall, în codificarea NATO).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme