Data actualizării:
Data publicării:

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, control în privința situației "Steaua București"

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat marţi că a cerut Corpului de Control şi Inspecţie să facă verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii "Steaua Bucureşti". 

Alegeri prezidentiale 2024

"Într-o zi în care preocupările întregului Minister al Apărării s-au concentrat pe fundamentarea bugetului pe 2017, pregătirea Ministerialei Apărării NATO din luna februarie, am fost nevoiţi cu toţii să acordăm timp preţios unor polemici neconstructive. Astăzi, am dispus Corpului de Control şi Inspecţie să demareze urgent şi cu maximă seriozitate verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii 'Steaua Bucureşti' ", a scris Leş pe Facebook.

El a precizat că rezultatele verificărilor vor fi publice. 

"Până la concluziile furnizate de către Corpul de Control, legalitatea şi onoarea militară sunt principalele mele aşteptări de la conduita întregului corp de ofiţeri ai CSA Steaua şi ai Ministerului Apărării Naţionale", a mai scris Gabriel Leş, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel