Microsoft România și Adfaber au organizat în cadrul Hour of Code - cel mai de amploare eveniment IT din lume - o serie de evenimente în peste 150 școli din România în care elevii de gimnaziu, pasionați de IT au avut posibilitatea să își antreneze abilitățile în Minecraft și să își scrie propria versiune a jocului.
„Hour of Code reprezintă descoperirea pasiunii pentru tehnologie, iar pentru o bună parte dintre tineri această descoperire va înseamaă un drum în viață. Ne bucură că în fiecare an Hour of Code are parte de susținerea unui număr tot mai mare de companii, profesori, instituții, voluntari și le mulțumim pentru implicarea acestora", ne spune Alin Chiriac, fondatorul ONG-ului Adfaber, care se ocupă de coordonarea evenimentului Hour of Code în România.
Minecraft Hour of Code a încercat să pună elevii în contact cu bazele informaticii, încurajându-i să-și creeze propria experiență Minecraft, în care au putut să își programeze mișcările personajelor din cadrul jocului. În acest proces, elevii au folosit o interfață familiară de programare de tip drag-and-drop accesibilă pe platforma ro.code.org. Minecraft este unul dintre cele mai populare jocuri, însumând la nivel global un număr de peste 55 de milioane de utilizatori* și este un joc educațional, fiind recomandat copiilor începând de la vârsta de 6 ani.
Tot în cadrul celei de-a patra ediții a Hour of Code în România, peste 60 de elevi din clasa a V-a de la Colegiul Național Grigore Moisil din București au avut parte de o experiență de programare la sediul Microsoft România, unde au fost ghidați de programatori și angajați ai companiei în rescrierea Minecraft.
„Sper că pentru elevii cu care am avut ocazia să lucrez, ora petrecută împreună a însemnat încă un argument că tehnologia este prezentă peste tot în jurul nostru, iar ei au oportunitatea să dezvolte și să îmbunătățească tehnologia de mâine. Mă bucur că în fiecare an întâlnesc elevi din ce în ce mai pasionați și entuziasmați de tehnologie, iar mulți dintre ei, deși doar în clasa a cincea, deja au experiență în programare și informatică," Radu Matei, Technical Evangelist și gazda orei de programare desfășurată la sediul Microsoft România.
[citeste si]
Copiii au făcut modificări ale acestui joc folosind limbajul de programare și tutorialele interactive de pe ro.code.org realizând astfel un pas spre o viitoare carieră în programare.
A fost extrem de interesant și recreativ să fac Minecraft alături de echipa de la Microsoft şi mă gândesc după această experiență, mai serios la o meserie de viitor, în programare.
Mărmureanu Laura, elevă clasa a V-a, Colegiul Național Grigore Moisil, București
În fiecare an, România a fost în topul Hour of Code cu peste 500 000 de mici programatori. Astfel, timp de șapte zile, în toată țara au fost organizate peste 3000 evenimente Hour of Code în școli, licee, universități și companii. 200 de milioane este numărul utilizatorilor care au luat parte la cea mai mare oră de programare la nivel global. Astfel, continuăm și în acest an investiția în programe și evenimente care promovează educația digitală și programarea precum și creșterea accesului în școală la diverse limbaje de programare și cursuri. Acestea sunt uşor de folosit și determină dezvoltarea unei generații de tineri ce pot fi numiţi creatori digitali, nu doar utilizatori ai mediului online.
###
Despre Microsoft
Fondată în 1975, compania Microsoft (Nasdaq "MSFT") este liderul mondial în software, servicii, dispozitive şi soluţii ce ajută oamenii şi companiile să îşi atingă pe deplin potenţialul. Pentru mai multe informaţii, noutăţi şi perspective de la Microsoft, vă rugăm să vizitaţi Microsoft News Center la adresa http://news.microsoft.com. Despre code.org Code.org, inițiator Hour of Code, este o asociație nonprofit dedicată promovării tehnologiei computerelor în școli, ca și în rândul femeilor, un segment slab reprezentat în acest domeniu de expertiză.
Despre Adfaber
Adfaber.org este o organizație nonprofit ce promovează tehnologia în domenii în care aceasta poate avea cu adevărat un impact pozitiv. Educația este unul dintre cele mai importante dintre aceste domenii, alături de sănătate și mediu.
* https://www.statista.com/statistics/680139/minecraft-active-players-worldwide/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol