Data publicării:

Mike Pence a vizitat un centru de detenţie pentru imigranţi

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Vicepreşedintele american Mike Pence a vizitat vineri un centru de detenţie pentru imigranţi din Texas, la frontiera cu Mexicul, şi a recunoscut că a fost dur să vadă familii întregi reţinute în acest centru, dar a apărat condiţiile de trai din aceste tabere, pe fondul criticilor tot mai multe la adresa administraţiei Donald Trump, informează sâmbătă EFE şi AFP.

Pence a vizitat centrul de detenţie Donna, aflat în apropiere de oraşul McAllen (Texas), o tabără improvizată, cu corturi albe, după ce preşedintele american Donald Trump i-a cerut să vadă aceste centre, însoţit de cameramani, pentru a demonstra presupusele bune condiţii în care stau imigranţii.

"Preşedintele Trump voia cameramani aici pentru ca dumneavoastră să puteţi vedea direct de la sursă cum sunt tratate familiile", a declarat Pence la ieşirea din centru. "Este foarte greu să vezi familii întregi implicate în această criză" a imigraţiei, a recunoscut el, insistând totodată că această criză a imigraţiei "sufocă sistemul nostru".

"Nu sunt surprins de ceea ce am văzut. Ştiam că vom vedea un sistem care este suprapopulat. Este suprasolicitat şi acesta este motivul pentru care Congresul trebuie să reacţioneze", a declarat Pence pentru presă.

Pence a interacţionat cu câţiva dintre imigranţii ilegali deţinuţi în respectivul centru, printre care câţiva copii şi două femei, una din Venezuela şi alta din Salvador. Cu ajutorul unui interpret, Pence i-a întrebat pe imigranţi de unde vin şi dacă sunt bine îngrijiţi, la care cele două femei au răspuns că sunt bine îngrijite, vicepreşedintele american încheind discuţia cu un "Dumnezeu să vă binecuvânteze".

Vicepreşedintele american a stat de vorbă şi cu un grup de copii care se uitau la desene animate. Când i-a întrebat dacă au hrană şi dacă sunt trataţi bine, toţi copiii au răspuns afirmativ, însă doi dintre ei au dat din cap în semn că "nu" atunci când Pence a vrut să ştie dacă aveau un loc unde să poată să se spele.

Centrul Donna are o capacitate de primire pentru circa o mie de imigranţi, iar vineri se aflau în centru circa 800 de imigranţi, motiv pentru care nu există probleme cu supraaglomerarea, cum este cazul în alte centre, precum cel din Clint (Texas). De altfel, Donna are reputaţia de a fi unul dintre centrele cel mai puţin problematice, deoarece este relativ nou.

"Oricărui american i se rupe inima atunci când aude copii povestind că au mers pe jos circa două sau trei luni pentru a ajunge aici", a declarat Pence la ieşirea din centru. El a insistat însă că soluţia o reprezintă înăsprirea legilor migraţiei pentru a pune capăt reţelelor de trafic de persoane care profită de pe urma imigranţilor şi i-a acuzat pe democraţi că exagerează problemele din centrele de detenţie.

"Toate familiile cu care am discutat mi-au spus că sunt bine îngrijite", a subliniat Pence, care a venit însoţit de mai mulţi senatori republicani şi a invitat şi câţiva democraţi, însă aceştia au refuzat să călătorească împreună cu el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel