Mijlocaşul român Cătălin Cîrjan, inclus printre cei mai talentaţi jucători născuţi în 2002
Cătălin Cîrjan, mijlocaşul român legitimat la clubul englez Arsenal, este inclus de cotidianul britanic The Guardian printre cei mai talentaţi 60 de fotbalişti născuţi în anul 2002, în articolul intitulat "Next Generation 2019".
Născut pe 1 decembrie 2002, Cîrjan a debutat în divizia a patra a campionatului României când avea doar 10 ani, iar la 13 ani juca la Viitorul Domneşti, în liga a treia. Un mijlocaş ofensiv foarte creativ, Cîrjan a fost doi ani şi jumătate în vizorul lui Arsenal, înainte de a semna în vara acestui an cu gruparea londoneză. El este de departe cel mai talentat fotbalist de vârsta sa din România, potrivit The Guardian. Cîrjan se remarcă nu doar prin abilitatea sa de a-şi depăşi cu uşurinţă adversarii, dar şi prin viziunea sa şi capacitatea de a-şi folosi ambele picioare, controlând cu uşurinţă mingea, scrie ziarul.
Cel mai cunoscut dintre cei 60 de jucători de pe listă este Ansu Fati, noua senzaţie a Barcelonei. Fati, o extremă născută în Guineea-Bissau, a obţinut deja cetăţenia spaniolă.
Alt fotbalist de care se vorbeşte mult este Eduardo Camavinga, mijlocaşul lui Rennes, una din adversarele lui CFR Cluj în Europa League. Camavinga are cetăţenia Republicii Democrate Congo.
Pe lista alcătuită de cotidianul britanic, Franţa este reprezentată de numeroşi jucători, printre care Adil Aouchiche, mijlocaşul lui PSG.
Printre cei 60 de fotbalişti, Andri Lucas Gudjohnsen, atacant legitimat la Real Madrid, este fiul lui Eidur Gudjohnsen, fost jucător la Chelsea sau Barcelona.
Pe listă se mai află Giovanni Reyna, mijlocaş la Borussia Dortmund, al cărui tată, Claudio, a fost căpitanul naţionalei SUA, şi Tim Prica (Malmo), fiul fostului internaţional suedez Rade Prica.
Se remarcă prezenţa lui Josko Gvardiol, fundaş la Dinamo Zagreb, care este supranumit Pep, aluzie la celebrul antrenor al lui Manchester City. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News