Data actualizării:
Data publicării:

Mii de români își cumpără case în destinații de vis, apoi le închiriează. Cât costă o vilă în Dubai sau Zanzibar și ce profit îți aduce investiția

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Tot mai mulți români își cumpără case în Zanzibar și Egipt, apoi le închiriază. Află în articol câți bani câștigă din asta.

Tot mai mulți români își cumpără case în alte țări, apoi le închiriază, o afacere destul de profitabilă se pare. Dubai, Egipt, Spania sau Miami, sunt câteva dintre locațiile unde mii de români și-au cumpărat case în ultimii ani. În 2024 cererea a crescut cu 30% pentru investițiile din străinătate, iar cel mai nou paradis imobiliar ales de români este Zanzibar, potrivit Antena 3 CNN.

Alin Cervatiuc este un tânăr care s-a îndrăgostit de Egipt. El a vizitat această țară deja de 15 ori, iar ultima oară când a mers în vacanță acolo nu s-a mai întors cu mâna goală. Și-a cumpărat o locuință, iar în mai puțin de un an a ajuns să dețină 8 proprietăți în țara piramidelor, reușind să obțină acum un profit de 4.000 de euro pe lună.  

"Și ideea e simplă: îl închiriez turiștilor pe Airbnb sau Booking. Vin oamenii, stau 5 zile, o săptămână, 2 săptămâni, o lună de zile. O garsonieră, un studio bun costă în medie 30.000 euro, 6.000 euro mai costă mobilarea, deci undeva la 36.000, dar eu banii ăștia îi scot în 4 ani de zile pentru că am un randament de 25%/an din închiriere", a spus Alin Cervatiuc pentru sursa citată.

În 2024, 20.0000 de români și-au cumpărat case în Egipt

Mulți români aleg Egiptul datorită prețurilor mici. Doar în 2024, 20.0000 de români și-au cumpărat case acolo, cu 40% mai mulți decât în anul 2023. Majoritatea dintre ei închiriază apoi proprietățile cumpărate și, desigur, profită să meargă adesea cu familiile lor în vacanță.

"Din punct de vedere investițional, proprietățile se valorizează cu 30-31% în fiecare an, ceea ce este extraordinar de bine. Iar din punct de vedere al chiriilor avem o rentabilitate de 10-12%. Ce este foarte interesant este că avem proprietăți cu avans 0% și rate pe 6 ani la dezvoltatori, bineînțeles cu 0% dobândă", a spus Ana Maria Udriște, agent imobiliar.

Cât costă o vilă în Zanzibar

Și nu doar Egiptul este tot mai populat de români. Conaționalii noștri își cumpără adesea case și în Dubai, Bulgaria sau Istanbul. În plus, anul acesta 15 români și-au cumpărat case în Maiami, iar alți 20 și-au cumpărat o locuință în noul paradis imobiliar - Zanzibar.

"În Zanzibar prețurile pleacă de la 239.000 euro pentru o vilă, dar cei care aleg să investească într-un astfel de proiect imobiliar de obicei optează pentru randament anual garantat contractual de 10% din valoarea investiției", a spus Andreea Popa, director general dezvoltator imobiliar Dubai.

Firmele vin din ce în ce cu mai multe oferte, după ce cererea pentru investițiile în străinătate a crescut cu 30% în ultimul an. Așa se face că românii au parte de un portofoliu variat, fiind variante pentru toate gusturile.

"Cu aproximativ 30-40% a crescut numărul de firme din străinătate prezente în cadrul evenimentului. Portofoliul este foarte variat și românii chiar sunt interesați să investească în străinătate", a explicat Cristina Bercea, PR manager, Târgul Național Imobiliar.

Dacă îți dorești și tu o casă în Dubai trebuie să știi că ai nevoie de un buget de cel puțin 170.000 de euro. În cazul în care îți dorești un apartament într-un resort exclusivist poți plăti chiar și un milion de euro pentru o locuință.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel