Mihnea Motoc, în conducerea unui think-tank al Comisiei Europene
"Colegiul Comisiei Europene a decis astăzi cooptarea mea în conducerea Centrului European pentru Politici Strategice (think tank-ul intern al Comisiei), calitate în care urmează să formulez recomandări strategice în domeniul politicii de apărare Președintelui Juncker, în ceea ce ține de prerogativele Comisiei", scrie pe Facebook fostul ministru al Apărării din Guvernul Cioloș.
"Voi începe în două săptămâni noua activitate, fără îndoială o provocare pentru mine, după 26 de ani de serviciu diplomatic național. Ceea ce găsesc însă cel mai important este că această poziție, legată de un domeniu dintre cele mai sensibile politic, apărarea europeană, totodată una din cele mai interesante și promițătoare dezvoltări din sfera mai largă a dezbaterii despre viitorul Europei, este încredințată unui român.
Vreau să sper că vom rămâne la fel de apropiați, comunicarea de un an de pe Facebook dovedindu-se mult mai prețioasă pentru mine decât vă puteți și îmi puteam imagina. Voi fi sub o obligație de rezervă, dar la urma urmei nu îmi amintesc să nu o fi avut vreodată de când am început să lucrez.
Vă sunt recunoscător pentru drumul împreună de până acum. Mi-l doresc continuat cum e mai bine pentru noi toți", a mai scris Mihnea Motoc pe Facebook.
Mihnea Motoc va fi adjunctul șefului European Political Strategy Centre, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. El va lucra îndeaproape cu Federica Mogherini (șefa serviciului extern al UE) și vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News