Mihnea Costoiu: Avem un sistem educaţional bun, pe care trebuie să îl protejăm şi să îl promovăm
România are un sistem educaţional bun, care trebuie protejat şi promovat, a declarat, marţi, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, cu prilejul prezentării de către ISMB a Raportului privind starea învăţământului bucureştean pentru anul şcolar 2018 - 2019.
"Eu sunt din categoria celor care nu blamează acest sistem, nu pentru că face parte din acest sistem. (...) Acest sistem nu este perfect, fără doar şi poate, dar nu este nici de blamat, nici pe departe a fi blamat aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des. (...) Spaţiul public este ocupat de cu totul şi cu totul alte informaţii despre şcoală şi mai puţin despre lucrurile bune care se întâmplă în şcoală şi care sunt covârşitoare. (...) Avem un sistem bun educaţional, pe care trebuie să îl protejăm şi să îl promovăm", a afirmat Costoiu, citează Agerpres.
Potrivit acestuia, una dintre probleme sistemului educaţional este cea a resursei umane. "Cea mai mare problemă a noastră în şcoală şi în România este resursa umană. (...) Această criză pleacă în Europa şi în România de la un sistem social care a dus la o criză majoră demografică", a arătat Costoiu.
În opinia sa, Bucureştiul se află "într-o situaţie specială" privind situaţia învăţământului preuniversitar, care nu se poate compara cu ceea ce se întâmplă în restul ţării.
"A face o comparaţie între ceea ce se întâmplă în Bucureşti şi ce se întâmplă în ţară este profund greşit. Managementul Inspectoratului Şcolar Bucureşti este cu totul altul decât managementul inspectoratului oricărui judeţ al ţării, dimensiunile sunt altele, problemele sunt altele. Acoperirea, normele, oamenii, resursa umană, investiţiile nu se compară. Chiar în centrele mari - vorbesc de Cluj, Iaşi, Timişoara - lucrurile stau cu totul diferit. Din acest motiv, cred sincer că discuţia despre Bucureşti trebuie purtată separat. (...) Orice fel de statistică am consulta, Bucureştiul şi din punct de vedere al învăţământului preuniversitar reprezintă elita ţării", a explicat rectorul UPB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News