Mihail Şişkin: Eu sunt un fel de ostatic şi am faţă de literatură sindromul Stockholm
Scriitorul Mihail Şişkin, considerat cel mai important autor rus contemporan, singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, a conferenţiat marţi în cadrul "Conferinţelor de la Ateneul Român".
În deschiderea evenimentului, directorul general al Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, a spus despre Mihail Şişkin că este una dintre personalităţile "care reuşesc să amelioreze imaginea unui stat autocrat revizionist", citează Agerpres.
"Domnul Şişkin, unul din marii scriitori contemporani ruşi, tradus în vreo 30 de limbi, o personalitate care s-a impus în literatura mondială, un democrat structural, dacă îmi permiteţi să traduc, un anticomunist lucid, este prezent şi onorează evenimentul nostru de astă seară. (...) Este unul din scriitorii şi una din personalităţile ruseşti care încearcă şi în bună parte, ca orice scriitor autentic, reuşeşte să amelioreze imaginea unui stat autocrat revizionist, Rusia. Este din categoria de oameni publici care fac servicii reale unei ţări fără exerciţiu democrativ", a spus Andrei Dimitriu.
Scriitorul rus, care a venit la Bucureşti după un popas la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, a afirmat că deşi toată lumea spune că moare cartea, a găsit la festival "o adevărată sărbătoare a cărţii".
"Tocmai m-am întors de la Iaşi, unde a avut loc minunatul festival FILIT (n.r. - Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere) şi cum spune toată lumea, editori, scriitori, moare cartea, mor cititorii (...) şi, din ce am înţeles, are loc acum înmormântarea cărţii şi a cititorului, când am ajuns la Iaşi, am găsit acolo o adevărată sărbătoare a cărţii, o adevărată sărbătoare a cititorului. Dacă e vorba despre o înmormântare, putem vorbi despre o înmormântare veselă şi când văd câţi oameni au venit şi astăzi, pot să spun că într-adevăr suntem la o sărbătoare a vieţii", a afirmat Şişkin.
El a spus că a fost impresionat de mulţimea de tineri prezenţi la eveniment, dar s-a declarat dezamăgit când a aflat de la organizatori că aceştia în curând vor pleca din ţară.
"Ce ţară frumoasă o să fie când aceşti tineri vor creşte, am spus. Mi s-a răspuns că toţi o să emigreze şi m-am întristat. O ţară care nu reuşeşte să-şi păstreze oamenii de fapt se sinucide. Avem foarte multe lucruri în comun, Rusia şi România. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tinerii din Rusia. Ei au perfectă dreptate, pentru că dacă ei consideră că aici nu au niciun viitor, trebuie să se ducă acolo unde văd că au un viitor. Dar aceasta este o crimă pe care ţara o face împotriva tineretului ei", a subliniat scriitorul rus.
Şişkin a mai povestit că la Iaşi a fost la Biserica Trei Ierarhi, unde s-a oprit la mormântul domnitorului Dimitrie Cantemir.
"Pentru mine Dimitrie Cantemir este, de fapt, o pagină de istorie a Rusiei. Cred că ştiţi care este povestea reînhumării osemintelor lui: Cantemir şi familia lui au fost înhumaţi în Catedrala Nikolsky de la Moscova şi în 1935 aceasta a fost demolată. Statul român s-a oferit să preia rămăşiţele familiei Cantemir, dar arheologii le-au spus că în urmă cu o lună totul a fost aruncat la gunoi. Dar de la Kremlin s-a spus: trebuie să le dăm românilor rămăşiţele familiei Cantemir. E clar? Şi arheologii sovietici au înţeles imediat totul. În Piaţa Roşie, în faţa Muzeului de Istorie, s-a organizat transmiterea solemnă a acestor rămăşiţe către partea română. Printr-un asemenea exemplu putem vedea exact cum funcţionează Rusia, ordinul pe care-l dă autoritatea creează realitatea", a susţinut scriitorul.
Mihail Şişkin a vorbit şi despre cel mai nou volum al său de eseuri şi proză scurtă, "Paltonul cu gaică".
"Am început să scriu povestiri şi eseuri nu pentru că aşa am vrut. La început au venit romanele şi acum au venit spre mine aceste povestiri şi eseurile. Eu sunt un fel de ostatic şi am faţă de literatură sindromul Stockholm. Încerc să mă apropii cât mai mult de cel care m-a luat ostatic şi dacă mi se spune să scriu povestiri, scriu povestiri", a declarat el.
La finalul conferinţei, Mihail Şişkin le-a oferit celor prezenţi autografe.
Scriitorul rus va fi prezent miercuri la Facultatea de Drept, unde îi va fi înmânat din partea Universităţii Bucureşti titlul de Doctor Honoris Causa. Laudatio va fi rostit de Antoaneta Olteanu, traducătoarea în română a cărţilor sale.
Mihail Şişkin s-a născut în 1961, la Moscova, iar după absolvirea Institutului Pedagogic de Stat a lucrat ca ziarist şi apoi ca profesor de germană şi engleză. La doar doi ani după debutul său literar, în 1993, cu volumul de scurte povestiri "Urok kalligrafii", s-a stabilit în Elveţia, la Zürich, unde a lucrat ca interpret pentru azilanţii vorbitori de limbă rusă.
Trei dintre cele mai traduse opere ale sale au fost dramatizate şi puse în scenă: "Luarea Ismailului" la Teatrul MOST, "Scrisorar" la Teatrul de Artă din Moscova şi "Părul Venerei" la Atelierul "Piotr Fomenko". Este unul dintre cei mai probabili candidaţi ai literaturii ruse contemporane pentru Premiul Nobel de anul acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News