Data actualizării:
Data publicării:

SCANDAL bănci. Mihai Tudose: Sediul Crucii Roşii e la Geneva, numai ăia vin şi fac apostolat, ajută copiii, ajută balena

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Mihai Tudose a spus, marţi, 5 septembrie, că din 36 de bănci active în România 18 nu declară profit. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Din 36 de bănci active o jumătate sunt super în regulă, o jumătate insistă că ele nu sunt în stare să facă profit, ceea ce eu nu cred. Avem 18 bănci care nu declară profit, care spun că s-au închis pe pierderi. S-a dus ANAF, a început să se ducă la ele, să vadă cum de le iese chestia asta. Suntem încă în control. Eu ştiu că sediul Crucii Roşii e la Geneva, numai ăia vin şi fac apostolat, ajută copiii, ajută balena, e în regulă", a spus Mihai Tudose la TVR 1.

Acesta a precizat că prin declaraţiile sale nu a atacat băncile, deoarece acestea reprezintă un element foarte important în orice economie, dar nu înţelege cum de unele pot fi în regulă şi altele nu.

"Mă întreb, mai timid sau nu, de ce la noi dobânda e cam de două ori mai mare decât tot ceea ce este împrejur? Întreb retoric, aşa, deocamdată. Înţeleg că nu sunt filiale ale unor organizaţii neguvernamentale care vor să fie furnizori de bine, sunt nişte agenţi economici care vor să facă profit, dar hai să fim într-o situaţie în care să câştige şi ei, să ne fie bine şi nouă, nu numai lor şi deloc nouă", a spus Tudose.

De asemenea, întrebat de ce nu a făcut publice numele băncilor care se află în raportul ANPC, a răspuns că legea nu permite acest lucru. "Aşa spune legea, nu e voie să faci public. Nu sunt foarte de acord, am avut acea discuţie cu dublu standard şi recunosc că şi eu bodogăneam când ANPC sau alt organism de control se duce într-un supermarket, vede un pui care a murit de mai multă vreme decât îi permitea religia şi nu are voie să dea numele supermarketului sau al produsului. Am rugat pe colegii mei să facă cumva să putem da acest lucru, fiindcă una e o suspiciune şi alta e când este evidenţa, adică ai un şobolan în raft şi eu nu pot să spun unde e", a declarat premierul Mihai Tudose.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel