Mihai Teja a avut, joi, o întâlnire la sediul clubului cu acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă şi cu conducerea executivă, în urma căreia părţile au ajuns la un acord privind rezilierea contractului tehnicianului, care expira în vara anului viitor.
Miercuri, conducerea FC Dinamo i-a transmis antrenorului, în cadrul unei întrevederi, că doreşte rezilierea contractului din cauza rezultatelor slabe ale echipei, însă nu s-a găsit formula de încetare a înţelegerii dintre cele două părţi. La ieşirea de la întâlnirea de miercuri, preşedintele executiv Daniel Stanciu declara că Teja este în continuare antrenorul lui Dinamo şi că nu are în vedere contactarea altor tehnicieni pentru preluarea postului.
Citește și: Pandurii Târgu Jiu, în finala din Cupa Ligii, după ce a eliminat Dinamo cu 5-2 la general
Dinamo a ratat calificarea în finala Cupei Ligii Adeplast, după ce a pierdut meciul retur, disputat marţi, pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-3.
Mihai Teja, în vârstă de 36 de ani, se află la conducerea tehnică a echipei Dinamo din ianuarie, după ce l-a înlocuit pe Ionel Dănciulescu, numit interimar în urma plecării lui Flavius Stoican.
Cu Teja pe bancă, Dinamo a pierdut ambele meciuri din Cupa Ligii, cu Pandurii, scoruri 1-2 şi 1-3, şi partida cu ASA Târgu Mureş din campionat, scor 1-2. Tot în Liga I, Dinamo a învins, cu scorul de 1-0, pe Oţelul, la Galaţi, şi cu scorul de 3-0, pe Universitatea Cluj, pe teren propriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales