Data publicării:

Mihai Șora, adevăr dureros: Brâncuși ar fi murit de foame

Autor: Nicolae Ionescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Mihai Șora
Mihai Șora

Mihai Șora a transmis, astăzi, de ziua lui Constantin Brâncuși, un mesaj dureros cu privire neprețuirea lui.

Mihai Șora amintește astăzi, de ziua lui Constantin Brâncuși, că nu este de acord cu români care spun că "Titanul de la Hobița" este sculptorul sufletului românesc. 

"Și dau cu căciula de pământ când aud zicându-se „sculptorul sufletului românesc"!

Omul acesta nu a fost iubit de ai lui.
Și neiubit a plecat la cele veșnice.
Ai lui l-au batjocorit, i-au luat arta în derâdere: din prostie – că așa erau ei, grămadă –, nu din răutate.
Dacă n-ar fi fost la Paris, omul acesta ar fi murit de foame într-un cartier noroios din București, lângă pietrele lui ovale – căpățâni de copii, muze plinuțe și goale. Ar fi murit singur și fără lumânare, cu un boț rece de mămăligă într-un colț de cameră. Și încă mai apar demenți care l-ar dezgropa, i-ar pune oasele într-o cutie și i le-ar aduce în țară, înghesuindu-le în bagajul de cală.

Bună dimineața, oameni buni.
Astăzi este ziua lui Brâncuși", a scris Mihai Șora pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel