Mihai Răzvan Ungureanu: Dreapta unificată, prezentată publicului în septembrie
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
mru
mru

Platforma de centru dreapta care va fi formată din PDL, PCD, PNȚCD, Noua Republică și Inițiativa de Centru Dreapta va fi prezentată electoratului din România la mijlocul lunii septembrie, a declarat fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, la B1 TV.

"Procesele interne, odată încheiate, urmează ca la jumătatea lunii septembrie să ne prezentăm publicului. Alternativa pe care o oferim românilor va reprezenta munca tehnică a specialiștilor cu care fiecare dintre noi vine la masă, evident va ieși un program de guvernare", a spus Ungureanu.

 Fostul premier a afirmat că în manifestul mișcării politice vor fi detaliate criteriile de selecție ale candidaților acesteia, fiind invocat un radicalism etic în politică.

 "Există o foarte sănătoasă atitudine din partea tuturor celor de la masă pentru a construi altfel politica din România. Manifestul va detalia aceste elemente, selecția candidaților pentru Parlament va ține cont de un radicalism etic în politică", a adăugat MRU.

MRU a încheiat spunând că încă nu s-au finalizat discuțiile privind șefia mișcării, precizând totuși că partidele care o costituie sunt perfecte egale.

 "Rămâne și această chestiune o problemă care reprezintă un subiect de discuție între noi. Există și această discuție, fiecare vine cu un plus. Suntem toți egali, lucru spus și de Vasile Blaga", a încheiat Ungureanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel