Mihai Mălaimare: Sunt foarte hotărât să-mi dau DEMISIA și să plec acasă!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Celebrul actor Mihai Mălaimare a anunțat că va demisiona din fruntea Teatrului Masca, pe care l-a fondat în urmă cu peste 20 de ani, în semn de protest față de decizia autorităților de a închide din nou teatrele și sălile de spectacol.

„Sunt foarte hotărât să-mi dau demisia și să plec acasă. Nu se poate face teatru așa! În martie, în aprilie, am încercat să ne prefacem că muncim online, dar s-a dovedit că e inutil. E ca și când ai face gimnastică acasă, în fața unui ecran, cu un antrenor, să știi că ai pe cineva care te îndeamnă, dar nici vorbă să faci performanță.  Teatrul nu se poate face online pentru că își pierde 90 la sută din valoare, nu e ca filmul, care e făcut astfel încât spectatorul să fie captivat în fața unui ecran.  Actorul își duce o prezență activă numai în prezența spectatorului, altminteri, să fii actor stând acasă e un nonsens”, a spus Mihai Mălaimare la finalul maratonului de peste 12 ore realizat de Lavinia Șandru cu peste 60 de artiști și jurnaliști și transmis online, pe Facebook.

Mihai Mălaimare s-a declarat „extrem de trist” din cauza deciziilor pe care autoritățile le iau cu privire la activitatea artiștilor, fără să se consulte cu aceștia în niciun fel. ”Asta e meseria mea: să joc și în vreme de holeră, asumându-mi riscul. Spectacolele trebuie  jucate pe scenă și transmise online, dacă se consideră că noi îmbolnăvim, deși cel mai mare risc aparține actorilor, dar noi trebuie să jucăm pe scenă”, a completat Mihai Mălaimare. 

Artistul consideră, de asemenea, că „e absurd” ca actorilor să li se ceară să joace cu mască pe față. 

„Vreau să-mi dau demisia pentru că nu vreau să fac parte din teatrul jucat cu mască. Voi încerca să propun autorităților să ne lase să jucăm fără public, dar nu se poate să nu jucăm”, a mai spus Mihai Mălaimare.

El a dat exemplul Papei care a ținut singur slujba Invierii, dar a ținut-o, iar slujba a fost transmisă în toată lumea. „Dacă sunt obligat să stau acasă, eu demisionez”, a încheiat Mihai Mălaimare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel