Data publicării:
Mihai Leu a făcut instrucție cu viitorii agenţi de poliţie la Cluj
Fostul campion mondial la box şi fost campion naţional la raliuri a îmbrăcat pentru o zi uniforma de elev al Şcolii de agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan" din Cluj-Napoca.
Mihai Leu le-a povestit viitorilor polițiști din Ardeal despre modul cum experienţa sa de viaţă i-a schimbat modul de gândire şi de comportament, sfătuindu-i pe tinerii săi colegi să nu piardă timpul.
„Majoritatea dintre voi sunteţi încă foarte tineri, sunteţi la începutul unui drum lung prin viaţă şi, deşi pare lung, să ştiţi că viaţa este foarte scurtă şi de aceea cred că este foarte important să nu pierdeţi timpul niciodată, să ştiţi foarte bine ceea ce vreţi să faceţi”, le-a spus Mihai Leu, citat de Agerpres.
Sportul i-a modelat personalitatea
Fostul campion a vorbit şi despre modul în care sportul i-a schimbat comportamentul şi concepţia despre viaţă. „Am fost un copil foarte neastâmpărat până pe la 9 ani. Din momentul în care am început să merg la box, să mă pregătesc cu antrenorul meu. Din copilul total neastâmpărat, după ce mi-a spus că dacă vreau să devin bărbat adevărat”, a explicat campionul, acum în vârstă de 49 de ani.
Raliurile l-au temperat pe drumurile publice
La fel s-au întâmplat lucrurile şi în ceea ce priveşte şofatul pe drumurile publice, după ce a devenit pilot de raliuri: „Recunosc că înainte să merg la raliuri am fost un şofer nu foarte disciplinat. După ce am început cu raliurile, mi-am dat seama că ceea ce făceam eu pe şosea era o nebunie şi o tâmpenie. Mi-am dat sema că dacă conduc riscant de la Hunedoara ajung la Bucureşti cu 15-20 de minute mai repede, dar riscurile pe care mi le asum nu se compară cu nimic, fiindcă un accident poate să te lase cu urmări pe toată viaţa sau să fie un accident fatal”.
Campion în ring și la volan
După ce le-a vorbit tinerilor elevi de poliţie despre experienţa sa, Mihai Leu le-a arătat şi a exersat cu ei tehnici de autoapărare, după care, cu o maşină de poliţie, a efectuat o demonstraţie de condus. Mihai Leu a câștigat în 1997, centura de campion mondial de box în versiunea WBO, la categoria semimijlocie, câştigând toate cele 28 de meciuri de box disputate în cariera de pugilist profesionist. Din 1998 s-a reprofilat pe automobilismul sportiv, iar în 2003 a câștigat titlul de campion de raliuri al României.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News