Mihai Iosif, Rapid Bucureşti: Eram Del Bosque, Klopp. Acum sunt gras, prost... Şi Sfântul Petru s-a lepădat de Iisus
Mihai Iosif, antrenorul celor de la Rapid Bucureşti, a anunţat că ar putea fi dat afară de la club, din cauza rezultatelor proaste.
”Vom încerca să resuscităm echipa, să găsim soluții. Să iei 3 goluri în 5 minute e inadmisibil în Liga 1.
Îmi aduc aminte de Liga 2, când au început să apară antrenori, dar mă abțin, încă mă abțin legat de multe subiecte, nu doar de acest subiect. Nu pot să-i spun lui X sau lui Y să nu vină la meci.
Nu am de unde să știu dacă au discutat, dar știam din Liga 2, când se vorbea că tot vin antrenori, se auzea, se făceam, eram făcut în toate felurile.
Eram Klopp, Del Bosque. Acum sunt Miță, Mițanu, Miți, grasu, prostu, idiotu’.
Asta este. Dar și Sfântu Petru s-a lepădat de Iisus. Asta e viața. Când o cânta cocoșul de 3 ori, s-a lepădat. Și a cântat”, a spus Iosif, la finalul meciului pierdut cu FC U Craiova 1948.
"Acum câteva luni eram magicianul, eroul, impecabilul, incredibilul, iar acum sunt prostul, grasul ăla fraier, grasul ăla care nu știe nimic, alb în cap. De la Rapid sunt așa, Rapid m-a făcut așa.
Și gras, și alb, și cu tensiunea 20. Dar ăsta e fotbalul, din păcate. Am pierdut azi, după o primă repriză foarte slabă, apoi am dat un gol în a doua parte, dar mi-e greu să explic cum am luat 3 goluri în 5 minute.
Nu știu, chiar mi-e greu să-mi explic, o să mă uit la meci.
Asta este, grasul e fraier!”, a spus Iosif, conform Digisport.ro.
Înaintea meciului cu Dinamo, patronul Angelescu a anunţat când se trage linie
”Mai avem trei meciuri. Trebuie să rămânem concentrați, să ne facem punctele. Am mai spus că vom trage linie abia după 30 de etape. Nu există să schimbăm antrenorul. Nici nu am discutat cu altcineva.
Doar să nu avem parte, Doamne ferește, de vreun dezastru cu Dinamo și cu Clinceni, cu care, dacă obținem numai vreo două puncte, e clar că am intra într-o horă pe care nu ne-o dorim! Vom vedea din mers.
Vrem să rămânem acolo, pe locurile 7-8. Eu sper să obținem măcar șase puncte în ultimele trei etape. Play-off-ul l-am tăiat de pe listă”, a declarat Victor Angelescu.
Adrian Mutu s-ar afla printre favoriţii pentru a prelua banca celor de la Rapid. Zvonurile au fost alimentate şi de prezenţa briliantului în tribune, alături de colaboratorii săi, la meciul cu FC U Craiova 1948.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News