Data actualizării:
Data publicării:

Mihai Fifor, vizită la MAI. Ce spune despre demiterea șefului Poliției

Autor: Diana Popescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Prim-ministrul interimar, Mihai Fifor, a declarat, marţi seară, referindu-se la o eventuală demitere a şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu, că această situaţie va fi analizată cu foarte mare atenţie miercuri şi va fi luată o decizie. 

Întrebat după o vizită la MAI dacă a discutat cu ministrul Afacerilor Interne despre o eventuală demitere a lui Despescu, Fifor a spus că: "Asta este o situaţie pe care o s-o analizăm cu foarte mare atenţie în cursul zilei de mâine şi o să luăm o decizie". 

Pe de altă parte, întrebat dacă a discutat cu ministrul Carmen Dan şi despre situaţia consilierului Valentin Rîciu, despre care presa a relatat că ar fi vizat în câteva dosare penale, Mihai Fifor a spus: "Nu, nu am discutat despre astfel de lucruri". 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat săptămâna trecută că i-a cerut premierului de la momentul respectiv, Mihai Tudose, împuternicirea pe o perioadă de şase luni în funcţia de şef al Poliţiei Române a chestorului principal Cătălin Ioniţă, în condiţiile în care a solicitat schimbarea lui Bogdan Despescu, ca urmare a cazului agentului acuzat de pedofilie.

Dan s-a declarat total nemulţumită de explicaţiile date de oficialii Poliţiei Române în acest caz.

Prim-ministrul interimar, Mihai Fifor, a mers marţi seară într-o vizită la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Întâlnirea are loc după ce Mihai Fifor a fost desemnat marţi premier interimar de către preşedintele Klaus Iohannis, după demisia lui Mihai Tudose.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel