Data publicării:
Mihai Fifor, mesaj de început de an școlar cu referire la cazul de la Caracal: Este important ca toată lumea să înţeleagă!
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, a declarat luni, după deschiderea noului an şcolar de la Colegiul Naţional 'Fraţii Buzeşti' din Craiova, unde a participat în calitate de părinte, că în sistemul de învăţământ românesc sunt prea multe schimbări, dar a făcut referire și la cazul de la Caracal.
De asemenea, acesta a punctat faptul că sunt prea multe reforme şi îşi doreşte, şi în calitate de dascăl, ca lucrurile să se stabilizeze şi să se găsească formula cea mai bună pentru schimbările dinamice ale societăţii. 'În sistemul de învăţământ sunt prea multe schimbări, prea multe reforme şi asta spun şi în calitate de părinte şi în calitate de dascăl şi îmi doresc ca sistemul de învăţământ românesc să se stabilizeze şi să se găsească formula cea mai bună adaptată pentru schimbările acestea extrem de dinamice ale societăţii, astfel încât să avem parte de generaţii foarte bine pregătite şi nu doar la nivelul bagajelor de cunoştinţe, ci şi de caractere puternice care să poată lua viaţa în piept. Există oameni foarte capabili la catedră şi îi preţuiesc din toată inima, până la urmă în mâinile lor ne dăm copiii, sunt cei care le călăuzesc primii paşi în şcoală. Important pentru noi ca părinţi este să le fim alături în acest efort şi să punem umărul astfel încât, în final, copilul să aibă numai de câştigat', a spus Mihai Fifor.
Mesaj cu referire la cazul de la Caracal
În legătură cu cazul de la Caracal, Fifor a afirmat că sunt o serie întreagă de măsuri legislative şi în interiorul MAI care au început să fie puse în aplicare pentru ca astfel de nenorociri să fie evitate. 'E o tragedie ceea ce s-a întâmplat la Caracal şi ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple vreodată. Cred că este important ca toată lumea să înţeleagă, după ce şocul acesta poate va trece, că România trebuie să fie o ţară sigură, că oraşele noastre, comunităţile noastre trebuie să fie comunităţi în care să nu ne fie teamă să ne creştem copiii, comunităţi în care oamenii să se poată bucura nu doar de siguranţă, ci şi de instituţii capabile să-i deservească cu adevărat pe cetăţeni. Şi, în acest sens, sunt o serie întreagă de măsuri care s-au luat şi care se ia, şi legislative, şi în interiorul MAI, până la urmă este important să găsim căi de a preveni astfel de nenorociri şi a putea să evităm pe viitor ca viaţa copiilor noştri să fie pusă în pericol', a afirmat ministrul interimar al Afacerilor Interne. Despre prima zi de şcoală la care a participat alături de fetiţa şi băieţelul său gemeni, care au început clasa pregătitoare, Fifor a spus că a trăit momentul cu foarte mari emoţii, alături de copii şi de ceilalţi părinţi.
'E un început, un început frumos, o zi care nu se uită niciodată. Este o zi foarte încărcată din punct de vedere emoţional, o zi în care şi părinţi, şi copii, şi dascăli pornesc la un nou drum, un drum pe care toţi şi-l doresc să fie unul al succesului, al învăţării. Eu cred că cel mai important lucru pe care cei mici îl descoperă şi îl învaţă în şcoală este modul în care trebuie să începi să te formezi, modul în care începi să dobândeşti cunoştinţele necesare pentru a putea modela un caracter puternic, un spirit puternic, astfel încât, la finele anilor de şcoală, să fii un om cu adevărat pregătit pentru viaţă. Sunt emoţii foarte mari, fiecare îşi pune întrebări, are speranţe, fiecare se gândeşte la tot ce poate fi mai bun şi nu am niciun fel de îndoială că în această echipă foarte frumoasă părinte-elev-dascăl lucrurile pot îmbrăca o haină foarte frumoasă. La urma urmei, prima zi de şcoală este o zi care nu se uită niciodată, o zi care te marchează şi de care cu siguranţă îţi aduci totdeauna aminte cu plăcere', a mai spus Fifor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News