Data publicării:

Mihai Fifor, în Afganistan. Discuția purtată cu militarii români

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Mihai Fifor FOTO AGERPRES
Mihai Fifor FOTO AGERPRES

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, însoţit de şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, şi de generali şi ofiţeri, s-a aflat, de marţi până joi, într-o vizită de lucru în Afganistan.

Potrivit unui comunicat al MApN, în prima parte a vizitei, Fifor a participat la un briefing de informare privind misiunile şi activităţile desfăşurate de către forţele române în baza Kandahar şi s-a întâlnit cu militarii Batalionului 30 Protecţia Forţei 'Vulturii Carpaţilor', ai Elementului Naţional de Sprijin, precum şi cu cei care execută misiuni în cadrul Comandamentului de Instruire, Consiliere şi Asistenţă din regiunea de Sud (Train Advise Assist Command - South / TAAC-South).

România, voce puternică

'Fiind în preajma sărbătorilor pascale, vă spunem 'Hristos a înviat!'. Vă mulţumesc tuturor pentru curaj şi determinare. România are o voce puternică în rândul naţiunilor lumii, iar Armata este respectată şi apreciată în primul rând datorită dumneavoastră, cei ce împliniţi cu arma în mână angajamentele asumate de ţara noastră în domeniul securităţii internaţionale', le-a spus Fifor militarilor români.

Totodată, el a discutat cu militarii şi s-a informat despre problemele cu care aceştia se confruntă, starea echipamentelor şi a tehnicii militare, precum şi nevoile de sprijin real pentru îndeplinirea misiunilor.

Întâlnire cu John W. Lathrop

MApN mai precizează că, în timpul vizitei în Kandahar, oficialii români au avut o întâlnire cu generalul de brigadă John W. Lathrop, comandantul TAAC-South, ocazie cu care au discutat despre contribuţia actuală a României cu forţe la Operaţiunea Resolute Support, sprijinul acordat de forţele americane din Afganistan forţelor române în teatrul de operaţii, dar şi despre preocupările actuale şi intenţiile Comandamentului multinaţional pentru anul 2018, mare parte din contingentul românesc fiind dislocat în zona de sud. 'România a fost, în ultimii doi ani, unul dintre cei mai mari contributori cu trupe Resolute Support. Suntem al cincilea stat ca număr de trupe dislocate în Afganistan, dar al patrulea în cadrul NATO. Aşa cum s-a confirmat şi la Reuniunea miniştrilor apărării din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, din noiembrie, ţara noastră a avut, în anul 2017, o contribuţie de aproximativ 630 de militari, iar în 2018, mai mult de 700.

[citeste si]

În acelaşi timp, autorităţile române apreciază în mod deosebit suportul acordat de partenerii americani trupelor române dislocate în regiunea Kandahar', a subliniat Fifor în cadrul întâlnirii. Potrivit MApN, toate structurile luptătoare ale Armatei României au experienţa teatrelor de operaţii. În ultimii 27 de ani, militarii români au ocupat peste 60.000 de funcţii în misiuni şi operaţii internaţionale, din care 23.000 doar în Afganistan. Misiunile Armatei României au evoluat de la simplu la complex, de la misiuni individuale cu observatori la misiuni cu contingente de peste 2.000 de militari, de la misiuni de asistenţă medicală la misiuni de tip contrainsurgenţă şi, ulterior, la misiuni de instruire şi asistenţă instituţională. Ca urmare a misiunilor de luptă executate în teatrele de operaţii, 29 de militari au căzut la datorie (dintre care 26 în Afganistan) şi peste 180 au fost răniţi, se mai arată în comunicat.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel