Mihai Fifor- David Harris, întâlnire la Palatul Victoriei
Premierul interimar Mihai Fifor a discutat, vineri, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a American Jewish Committee (AJC).
Delegația a fost condusă de preşedintele acestei organizaţii, David Harris, despre relaţia României cu SUA, inclusiv cooperarea în cadrul NATO, relaţia cu Statul Israel şi rolul AJC în susţinerea dialogului României cu cele două ţări la nivel politic.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul interimar a subliniat rolul strategic al României în zona Mării Negre, angajamentul ferm al ţării noastre faţă de relaţia transatlantică şi ca membri ai Alianţei Nord-Atlantice, amintind deopotrivă şi relaţia foarte bună dintre România şi Statul Israel.
"România a fost şi va rămâne un partener strategic de încredere al SUA şi un aliat solid în cadrul NATO şi ne dorim consolidarea relaţiilor cu Israelul", a afirmat Mihai Fifor, citat în comunicat.
Totodată, şeful interimar al Executivului a trecut în revistă elemente concrete ale participării României la acţiunile NATO şi potenţialul economic al ţării noastre, având în vedere faptul că România a avut în ultimii doi ani cea mai mare creştere economică dintre ţările Uniunii Europene.
Discuții despre candidatura României la OECD
"Membrii delegaţiei române au discutat cu reprezentanţii American Jewish Committee despre candidatura României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), fiind amintit interesul major al investitorilor americani pentru România, manifestat în contextul Forumului Trade Winds, desfăşurat în octombrie 2017, la Bucureşti", se arată în comunicat.
Sursa citată precizează că alte subiecte evocate în cursul întrevederii au fost proiectul inaugurării unui Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în Bucureşti, precum şi referiri la exercitarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.
Din delegaţia guvernamentală română prezentă la convorbiri au făcut parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, secretarul general al Guvernului, Andreea Lambru, secretarul de stat Ramona Lohan şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu.
La întrevedere a participat, de asemenea, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Românie, Aurel Vainer.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News