Data publicării:

Mihai Fifor, acuze la adresa PNL: Asta ne aşteaptă în următorii ani, aroganţă şi austeritate

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Mihai Fifor, Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici FOTO AGERPRES
Mihai Fifor, Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici FOTO AGERPRES

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, l-a acuzat din nou pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe membrii Guvernului Orban de aroganţă.

Alegeri prezidentiale 2024

"Dacă ar fi să descriu printr-un singur cuvânt comportamentul celor de la PNL, acesta ar fi probabil „AROGANȚĂ".

Vedem aroganță în sloganul președintelui Iohannis, care ne consideră pe toți niște anormali pe care vine El, supremul, să-i normalizeze.

Vedem aroganță atunci când președintele sfidează sistematic Constituția și refuză să numească miniștri interimari. Vedem aroganță la premierul desemnat, care sfidează Parlamentul și spune că nu schimbă cele trei propuneri de miniștri, care au primit aviz negativ in comisii.

Vedem aroganță la ministrul propus pentru Dezvoltare, care spune cu seninătate că a făcut evaziune din greșeală și că locuința i-a ieșit mai mare cu sute de metri pătrați, „la fel cum ți-ai lua un sacou cu un număr mai mare".

Asta ne așteaptă pentru următorii ani: Aroganță și Austeritate!

Dacă nu vreți asta, votați cu bunul simț la alegerile din noiembrie!", a scris Mihai Fifor pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel