Data publicării:
Mihai Dodu, secretarul de stat demis de Ciolacu. Concluziile Corpului de Control al Prim-Ministrului: Lista neregulilor găsite la SSRML
Corpul de Control al Prim-Ministrului(CCPM) a derulat o acțiune de documentare la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 („SSRML”) în baza Planului de control al CCPM aferent anului 2023, document aprobat de prim-ministrul României în luna ianuarie 2023 și înregistrat la CCPM cu nr. 452/20.01.2023.
Potrivit dispozițiilor ce reglementează activitatea CCPM, a fost întocmită o notă de constatare ce reprezintă actul de control intermediar elaborat pe parcursul acţiunii de documentare la finalizarea etapei de verificare la faţa locului. La finalizarea acţiunii de documentare, după analiza punctului de vedere formulat de către entitatea verificată, urmează să fie întocmită nota de informare, document ce constituie actul final de control. Sinteza constatărilor preliminare a făcut obiectul informării transmise Prim- ministrului României, cu propunerea privind eliberarea din funcție a Secretarului de stat Mihai Iulian DODU președinte al SSRML în conformitate cu dispozițiile Codului administrativ.
De asemenea, CCPM a sesizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și a solicitat sprijinul de specialitate în legătură cu:
1. Efectuarea de verificări cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului UE nr. 679/20161 de către Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în calitate de operator privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
2. Efectuarea de verificări instituționale, în limita competențelor legale, cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului UE nr. 679/2016 de către o publicație on-line. Urmare a faptului că în acest stadiu al verificărilor parte a constatărilor formulate pot fi evaluate și prin raportare la punctul de vedere al entității controlate, concluziile finale 1 Regulamentul nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (Text cu relevanţă pentru SEE) - (General Data Protection Regulation - GDPR) aprobat de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește abaterile de la legalitate și regularitate identificate pe parcursul activității de control administrativ vor fi prezentate în actului final al acțiunii de documentare.
Principalele concluzii ale acțiunii de documentare formulate până în prezent:
1. Aspecte referitoare la modul de funcționare/organizare a comisiei instituite la nivelul SSMRL, în aplicarea prevederilor art. 49 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1412/2004 („Comisia art. 49”).
1.1. Membrii Comisiei art. 49 au anulat certificatele de Luptător cu Rol Determinant („LRD”) unui număr de 65 de persoane, invocând ca element de noutate Decretele Președintelui României nr. 232/2022 și nr. 1068/2022, acte care nu intră în categoria documentelor calificate cu acest titlu, în contextul în care doar o parte dintre aceste persoane aveau hotărâri judecătorești definitive prin care le-a fost respinsă cererea de acordare a calității de LRD”.
Totodată, demersurile întreprinse de reprezentanții instituției de a anula certificate de LRD după apariția decretelor menționate anterior s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, dispoziții care reglementează faptul că obținerea și retragerea titlului se bazează pe atribuirea și anularea certificatului LRD, și nu invers.
Retragerea titlurilor de LRD s-a efectuat fără ca pentru cele 65 de persoane să fie anulate în instanța de contencios administrativ certificatele LRD care erau deja emise la data retragerii titlurilor de LRD prin Decretul nr. 232/2022 și Decretul nr. 1068/2022, deşi art. 1 alin. (6) din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că SSRML putea solicita în instanţă anularea acestor certificate, raportat la faptul că actul nu mai putea fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, iar instanța de judecată ar fi avut obligația a se pronunța și asupra efectelor juridice produse de acestea, respectiv asupra legalității obținerii de drepturi în perioada deținerii certificatelor LRD fără temei legal. În susținerea acestei constatări preluăm chiar din „obiecțiunile” reprezentanților SSMRL, potrivit cărora din totalul celor 55 de litigii înregistrate în instanță, pentru 4 acțiuni au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, din care 3 au fost pronunțate în favoarea persoanelor cărora le-au fost anulate certificatele de LRD și doar o hotărâre în favoarea SSMRL, situație de fapt ce confirmă în parte abaterea de la legalitate a actelor administrative de anulare a certificatelor.
Aspecte referitoare la neadoptarea unei proceduri prevăzută de actele normative în vigoare
La nivelul SSRML nu au fost dispuse măsuri de către conducerea instituției pentru întocmirea procedurii operaționale de anulare a certificatelor, cu încălcarea prevederilor art. 491 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare şi ale art. art. 6 alin. (1) din Ordinul Secretariatul General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice
Aspecte referitoare la constituirea și activitatea comisiei de disciplină din cadrul SSRML. La nivelul SSRML nu au fost dispuse măsuri de către conducerea instituției pentru constituirea comisiei de disciplină, nefiind respectate prevederile art. 494 alin. (1) și art. 494 alin (81) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 3 alin (2) și ale art. 61 din Anexa nr. 7 al aceluiaşi act normativ, precum și măsurile dispuse prin Raportul de control nr. 1181/2023 al ANFP.
Aspecte referitoare la respectarea termenului de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 242/20213, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Prin raportarea stării de fapt la cadrul normativ aplicabil, s-a constatat că la nivelul SSRML nu au fost dispuse măsuri de verificare în termen de 60 de zile a tuturor dosarelor beneficiarilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au ocupat anumite funcții în Partidul Comunist Român și în cadrul Gărzilor Patriotice în perioada 1945- 1989, cu nerespectarea prevederilor art II alin. (1) din Legea nr. 242/2021, reprezentanții instituției limitându-se doar la solicitarea unor informații altor instituții ale statului, fiind astfel create premisele prejudicierii bugetului de stat prin acordarea în continuare a unor drepturi financiare unor persoane care nu îndeplinesc condițiile legale.
Aspecte referitoare la respectarea prevederilor OG nr. 27/2002 privind activitatea de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările uterioare Activitatea Compartimentului Relații cu publicul din cadrul Serviciului Juridic care are în atribuții primirea, înregistrarea şi expedierea răspunsurilor către petiţionari s-a desfășurat 3 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004. 4 cu nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (3) și (4) și ale art. 14 din OG nr. 27/2002, cu modificările şi completările ulterioare, și ale prevederilor pct. 8.4.1 și 8.4.2. din Procedura de sistem privind Circuitul documentelor în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (COD: P.S. 01 Revizia 2 - 02.05.2022).
Nerespectarea dispozițiilor invocate a condus la neîndeplinirea obligației de întocmire a raportului semestrial de activitate, precum și la imposibilitatea verificării modului de soluționare a petițiilor înregistrate la nivelul SSRML.
Aspecte privind respectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public la nivelul instituției, cu modificările şi completările ulterioare Ca urmare a verificărilor efectuate a rezultat și faptul că nu au fost respectate, de către conducerea SSRML, prevederile art. 12 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare și cele ale art. 22 alin. (21) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, aprobate prin HG nr. 123/2002, cu modificările și completările ulterioare, un dosar administrativ de revoluționar fiind pus la dispoziția mass-media în condițiile existenței unui litigiu înregistrat pe rolul unei instanțe de judecată și fără ca acest tip de documente să facă parte din Lista cu documentele de interes public aprobată la nivelul instituției.
De asemenea, comunicarea documentelor s-a efectuat fără anonimizarea completă a tuturor datelor personale. De menționat este faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi destinate publicității, informațiile trebuie să fie cuprinse într-o listă aprobată la nivelul instituției, listă din care, la acest moment, nu fac parte documentele din dosarele de revoluționar. Conform art. 12 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 544/2001, sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces.
Aspecte privind beneficiarii Legii nr. 341/2004, minori la data Revoluției din Decembrie 1989
S-a constatat faptul că un număr de 800 persoane minore la data Revoluției din Decembrie 1989, cu excepția urmașilor celor care au deținut titlul de erou-martir, sunt beneficiare ale drepturilor prevăzute de Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 și ale drepturi prevăzute de Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, aspect care creează incertitudini cu privire la legalitatea modului de acordare/dobândire a acestor calități, aspecte care impun verificări suplimentare.
Aspecte privind stabilirea posturilor în regim de funcție publică în cadrul SSRML
S-a constatat faptul că reprezentanții din conducerea SSRML au stabilit pentru unele funcții de natură contractuală atribuții care presupun exercitarea prerogativelor de putere publică, cu nerespectarea prevederilor art. 369, art. 370 alin. (1) - (2) și (4) din Codul administrativ, deși managementul SSRML avea obligația de a transforma aceste posturi în funcții publice, conform prevederilor art. 370 alin. (4) și ale art. 406 din același act normativ. De asemenea, conducerea SSRML nu a dus la îndeplinire măsura stabilită de către ANFP, prin Raportul de control al ANFP nr. 1181/2023, perpetuând nerespectarea prevederilor art. 370 alin. 4 și ale art. 406 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Aspecte referitoare la preschimbarea certificatelor conform prevederilor din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004 Pe baza unor documente care atestă situații similare, cu documente similare, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 (denumirea oficială a instituției la data analizei dosarelor în cauză) a acordat unei persoane titlul onorific Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 – Certificat PRT-S00018, în timp ce altei persoane i-a acordat titlul de Luptător Rănit – Certificat LRT-U00007.
Până la această dată, constatările preliminare nu au făcut obiectul unor sesizări transmise către organele de urmărire penală:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News