Data publicării:

Mihai Bendeac și Adela Popescu pentru prima dată colegi de scenă, în piesa ”Doi pe o bancă”, la Teatrul Metropolis - GALERIE FOTO

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Mihai Bendeac și Adela Popescu vor fi pentru prima dată colegi de scenă, în piesa ”Doi pe o bancă”, în regia lui Emanuel Pârvu, la Teatrul Metropolis.

Marţi seară, 23 august, în prezenţa a numeroşi prieteni, a avut loc repetiţia finală a spectacolului „Doi pe o bancă” a cărui premieră o puteţi vedea în toamnă.

”Doi pe o bancă ”este un spectacol care va uni, în premieră, pe scena teatrului Metropolis, sub îndrumurarea regizorului Emanuel Pârvu, doi tineri actori îndrăgiţi, Adela Popescu și Mihai Bendeac. Cei doi sunt protagoniştii unei piese în două personaje, scrise de Aleksandr Ghelman.

“Este vorba despre două destine ciudate, frânte, două destine tragic-comice. Întâlnirea acestor destine începe cu machiaje puternice, cu minciuni mari şi treptat se ajunge la adevăr, la concret. Actorii pornesc de la haine multe şi ajung la haine puţine, sumare, pâna când sunt ei în adevar” a declarat Emanuel Pârvu, regizorul spectacolului.

„Este un spectactol de o oră şi jumătate, susţinut exclusiv de doua persoanje. Ajutaţi de scenariul excepţional scris şi regia ofertantă, atât eu cât şi Mihai Bendeac trecem printr-o paletă completă de stări, de trăiri. Este un spectacol pe muchie de cuţit, care face trecerea de la râs la plâns în doar o clipă”, mărturiseşte Adela Popescu.

Mihai Bendeac declară că "este un spectacol al redescoperirii de sine. Nu este o comedie, aşa cum poate s-ar fi aşteptat mulţi, este un spectacol care invită la meditaţie şi redescoperire de sine. In special doamnele vor fi cele care se vor regăsi în piesă şi cărora, probabil, acest spectacol le va da un prilej de introspecţie. "

Din echipa care a participat la realizarea acestei piesei fac parte şi Bogdan Spătaru, scenograf, Cassandra Bodron, designer şi Corina Hera, make-up artist.

Citește și: În premieră absolută pe scenele din România, o piesă de teatru în două episoade. VIDEO: ”Îngeri în America”, imagini de la repetiții

INTERVIU – George Ivașcu, directorul singurului teatru cu abonamente: București are de patru ori mai puține săli decât Budapesta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel