Data publicării:

Mihaela Buzărnescu, rezultat în optimi la Istanbul

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sport
WhatsApp
Buzărnescu
Buzărnescu

Mihaela Buzărnescu, a doua favorită, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a trecut cu 6-4, 6-4 de israelianca Julia Glushko. 

Alegeri prezidentiale 2024

Mihaela Buzărnescu (30 ani, 30 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 36 de minute, în faţa unei adversare venite din postura de lucky loser, sub privirile altei jucătoare române, Alexandra Dulgheru, care a pierdut în ultimul tur al calificărilor.

Mihaela Buzărnescu a alternat în acest meci loviturile bune cu erorile, adunând nu mai puţin de 7 duble greşeli şi 36 de greşeli neforţate. Glushko (29 ani, 129 WTA), învinsă în ultimul tur al calificărilor de Irina Maria Bara, a avut 21 de erori neprovocate.

Raportul mingilor direct câştigătoare (winners) a fost de 22-7 pentru Buzărnescu. Buzărnescu a mai întâlnit-o o dată pe Glushko, în 2017, la turneul ITF de la Versmold (Germania), adversara abandonând la scorul de 7-5, 2-0 pentru româncă. Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi va juca împotriva rusoaicei Margarita Gasparian (24 ani, 72 WTA). Buzărnescu va juca şi la dublu, alături de Irina Bara, fiind favoritele numărul trei. Tot marţi, Sorana Cîrstea a învins-o pe Irina Maria Bara cu 2-6, 6-0, 6-0.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel