”50 de ani de minciună care au dus la explozia obezității
În anii 60 industria zahărului a plătit oamenii de știință de la Harvard să facă public un studiu din care rezulta că grăsimile alimentare (nu zahărul!) sunt principalele responsabile pentru bolile cardiovasculare. Această enormă minciună a fost dezvăluită de curând într-un raport special al JAMA Internal Medecine, unde sunt arătate dovezile și numele celor implicați. Articolul mincinos a apărut în 1967 în New England Journal of Medecine (NEJM), susținând că grăsimea și colesterolul din alimente au impact negativ asupra sănătății noastre. În mod deliberat a fost dat uitării și pus sub tăcere raportul care dovedea fără urmă de îndoială, încă din 1950, că zahărul este direct implicat în apariția bolilor cardiovasculare.
Revista NEJM a fost sponsorizată de Fundația pentru Cercetarea Zaharului (SRF), fapt ținut secret până în 1984. In arhivele Bibliotecii Medicale de la Harvard există documentele care atestă faptul că revista era finanțată de SRF, avea temele impuse și articolele erau examinate și cenzurate înainte de a fi publicate.
Incă din 1962 nutriționiștii au subliniat că un regim sărac în grăsimi și bogat în zahăr duce la creșterea colesterolului în sânge. Apoi au apărut nenumărate rapoarte care arătau că nivelul zahărului în sânge este direct responsabil de fenomenul de ateroscleroză (îngustarea vaselor de sânge), nicidecum hipertensiunea și colesterolul. Singurul ecou în presă a acestor descoperiri a fost publicarea în 1965 în New York Herald Tribune a unei pagini dedicate în întregime pericolului zahărului. Valul de întrebări care a rezultat a dus la nevoia unui studiu serios și bine documentat, ce a avut loc -ați ghicit- la Harvard. După un an de analize ce au fost modificate și cenzurate de Fundația Zahărului, concluzia care a fost dată publicității a fost aceea că "singura metodă prin care pot fi prevenite bolile cardiovasculare este reducerea consumului de grăsimi". NEJM publică această concluzie în 1967, însă este omisă legătura directă a acestei reviste cu industria zahărului.
50 ani mai târziu încă ne luptăm să eliminăm din mintea oamenilor mitul conform căruia grăsimea alimentară face rău. Intre timp am devenit obezi, hipertensivi și cu colesterolul crescut în sânge, mâncând zahăr în loc de ouă, unt și brânză” scrie nutriționista Mihaela Bilic pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate