Migranți, filmați în timp ce au trecut granița în patru labe pentru a semăna cu o turmă de oi / VIDEO
Oamenii legii au filmat un grup de migranți care trecea ilegal granița, în patru labe, pentru a-i face pe polițiștii de frontieră timișoreni să îi confunde cu o turmă de oi. Migranții, spun oamenii legii, adoptă metode creative pentru a nu fi depistați.
Un grup de migranți a fost filmat cu aparatul de termoviziune, pe raza de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara. Instituția este una dintre cele mai solicitate, zona de competență fiind luată cu asalt de grupurile de migranți care încearcă să treacă ilegal granița din Serbia în România, pentru a ajunge ulterior în vestul Europei.
În imaginile date publicității de sindicatul EUROPOL poate fi observat un grup numeros, toți membrii deplasându-se în patru labe.
„Ce vedeți în aceste imagini nu este o turmă de oi, ci refugiați care se deplasează în «patru picioare» în încercarea de a disimula trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Din cauza vegetației foarte dese, în sezonul cald, e foarte dificil ca migranții să fie depistați”, au transmis cei de la EUROPOL.
Migranții au vrut să-i păcălească pe polițiștii de frontieră
Migranții, spun oamenii legii, adoptă metode creative pentru a încerca să se facă invizibili. Polițiștii timișeni din zona Jimboliei au prins recent persoane care se deplasau efectiv pe șinele de tren și se țineau de mână pentru a nu ajunge să calce pe pietriș și să fie auziți. Cei mai mulți sunt însă depistați cu ajutorul echipamentelor de termoviziune sau de patrulele aflate în teren.
Sindicaliștii atrag atenția că în ultima perioadă granițele sunt luate cu asalt de grupurile de refugiați care încearcă să ajungă în vestul Europei. Polițiștii de frontieră timișeni sunt epuizați și au zile în care opresc zeci de grupuri de migranți.
„Colegii noștri, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au de-a face în unele zile și cu câte 40 de grupuri în 24 de ore. Cel mai mare grup de migranți a fost înregistrat în luna februarie a acestui an, când patrulele de poliție de frontieră au depistat peste 500 de persoane în zona de frontieră.
Iar în timp ce polițiștii de frontieră sunt epuizați și suprasolicitați de numărul mare de intervenții, la București nu se suflă nicio vorbă, că doar nu dă bine la public sa recunoaștem că nu avem resurse și suntem depășiți”, mai spun cei de la sindicatul EUROPOL, potrivit Tion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News