Migranţi: Seehofer le va cere omologilor din UE să sprijine planul de relocare
Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a declarat marţi că le va solicita omologilor săi din statele Uniunii Europene, cu prilejul reuniunii de la Luxemburg, să sprijine un plan de relocare a migranţilor salvaţi din Marea Mediterană, el criticând actuala dezbatere ca 'ruşinoasă', dat fiind numărul mic al migranţilor implicaţi, transmite dpa.
Germania, care a acceptat întotdeauna migranţi salvaţi pe mare, a fost nevoită să preia doar 225 de migranţi în ultimele 14 luni, a explicat Seehofer. 'Nu se poate spune că aceasta este marea provocare a vremurilor noastre', a punctat el.
Seehofer s-a arătat încrezător că acordul temporar intervenit luna trecută între Germania, Franţa, Italia şi Malta va fi primit pozitiv, având în vedere că salvarea oamenilor aflaţi în pericol şi lupta împotriva traficanţilor sunt parte a valorilor fundamentale ale Europei.
Totodată, ministrul german a respins îngrijorările legate de faptul că acordul ar putea încuraja şi mai mulţi migranţi să pornească în traversarea plină de riscuri a Mediteranei. 'Nu pot spune că a exista un efect de atracţie de când am încheiat acordul', a afirmat Horst Seehofer, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News