Michelle Yeoh, prima actriță asiatică recompensată cu premiul Oscar: Nu trebuie să permitem niciodată cuiva să ne reducă la stereotipuri
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Michelle Yeoh, originară din Malaezia, prima actriţă de origine asiatică recompensată cu un premiu Oscar pentru rol principal, a pledat marţi pentru diversitate în lumea spectacolului şi a îndemnat femeile să nu permită ''să fie reduse la stereotipuri'', informează AFP.

Am avut marea şansă de a putea colabora mereu cu regizori foarte interesanţi, diverşi şi avangardişti, ceea ce mi-a permis să mă lupt pentru lucrurile în care cred cu adevărat: reprezentare, diversitate şi mai ales emanciparea femeilor, a declarat actriţa la Kuala Lumpur, cu ocazia primei sale conferinţe de presă susţinută în ţara ei de origine după triumful de la premiile Oscar din luna martie.

Nu cred că, pentru că suntem femei, suntem sexul slab (...). Nu trebuie să permitem niciodată cuiva să ne reducă la stereotipuri, a susţinut actriţa.

Oscarul pe care l-a primit înseamnă atât de mult pentru mulţi dintre noi, a continuat ea, adăugând că strigătele de bucurie şi de fericire de pe tot globul s-au auzit până la Los Angeles (Statele Unite) după triumful actriţei la gala Oscar.

Michelle Yeoh, în vârstă de 60 de ani, a fost recompensată cu premiul Oscar pentru rolul interpretat în comedia Everything Everywhere All At Once, peliculă cu o distribuţie formată în cea mai mare parte din actori asiatici şi care a primit în total şapte premii importante.

Acest lungmetraj extravagant s-a impus ca un simbol al Hollywoodului, criticat deseori în ultimii ani pentru lipsa sa de diversitate.

În timpul conferinţei de presă, actriţa a ţinut în mână statueta şi a sărutat-o în faţa fotoreporterilor. Întrebată ce sfaturi ar oferi tinerilor din lumea întreagă, actriţa a răspuns: Nu trebuie să fii ca mine, fii tu însuţi (...). Cred că vei fi mai bun, scrie Agerpres.

Actriţa malaeziană Michelle Yeoh a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru filmul Everything, Everywhere, All at Once. 

Ea este prima actriţă de origine asiatică care câştigă acest premiu în 95 de ani de existenţă

"Pentru toţi băieţii şi fetele care arată ca mine şi care se uită la aceste premii, vă spun că acest premiu e un semn al speranţei, al faptului că totul e posibil. E dovada că visele, chiar dacă sunt mari, se pot îndeplini. Doamnelor, nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că v-a trecut vremea. Nu vă daţi bătute niciodată", a declarat Michelle Yeoh pe scena Oscarurilor. 

Michelle Yeoh a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, în cadrul celei de a 95-a gale organizate de Academia de film americană, graţie interpretării sale din filmul "Everything Everywhere All at Once", potrivit contului de Twitter al evenimentului.

La această categorie au concurat actriţele Cate Blanchett ("Tár"), Ana de Armas ("Blonde"), Andrea Riseborough ("To Leslie"), Michelle Williams ("The Fabelmans"), Michelle Yeoh ("Everything Everywhere All at Once").

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel