Miami Bici 2, la a doua lansare. Recenzie: La primul am râs, acum m-am oprit la jumătate / Conspirație: Poate au fost filmate în paralel
Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu au dezbătut filmul Miami Bici 2, apărut anul trecut în cinematografe și încărcat luna trecută pe o platformă de streaming.
„Am vrut să mă uit la Miami Bici 2. M-am oprit la jumătate că am zis că trebuie să fiu într-o stare mai bună. Dacă la primul am râs și am spus că e o reușită, al doilea este o copie nereușită după primul.
Au încercat aceleași scheme, numai că în primul aveam șocul acela mișto pe care l-a avut și Dan Pița când a făcut primul film cu Profetul, Aurul și Ardelenii. Atenție, era spectaculos primul film pentru povestea era inedită. După care Mircea Veroiu l-a făcut pe al doilea, Artista, Dolarii și Ardelenii, iar Pița pe al treilea, Pruncul, Petrolul și Ardelenii”, a spus Bulai.
O idee bună devine proastă prin repetiție
„Cei menționați au învățat că trebuie să facă altceva că ne plictisim de aceeași chestie cu glumele, cu limba română, că nu știu limba engleză. Aici au pus aceleași glume, dar în rest n-a avut mare chestie. Am înțeles că s-au plimbat prin America și le-a plăcut, dar filmul...”, a adăugat sociologul.
„Îmi permiți o conspirație? Dacă l-au făcut în paralel cu primul. Tot s-au dus prima oară în America, poate au mai economisit ceva. Se taie la montaj, se rezolvă”, a spus Val Vâlcu.
Concluzia lui Bulai
„Nu a mai avut niciun fel de farmec. Nu înseamnă că nu a fost acceptabil, dar n-am atâta timp să pierd. Am stat jumătate de film, dar mi-am dat seama ce se întâmplă”, a conchis Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News