Mișcare importantă a Comisiei Europene. Ce spune Corina Crețu
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a susţinut, marţi, în cadrul lucrărilor Consiliului pentru Afaceri Generale (GAC) din Luxemburg, intenţia Comisiei Europene ca statele membre afectate de dezastre naturale să poată beneficia de o rată de co-finanţare de 100% a lucrărilor de reconstrucţie prin intermediul fondurilor europene.
Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanţei în România a forului european, dezbaterea din Luxemburg s-a axat pe trei puncte principale şi anume: necesitatea simplificării regulamentelor privind politica de coeziune în sprijinul beneficiarilor, îmbunătăţirea vizibilităţii acestei politici în Europa şi importanţa comunicării beneficiilor reale pe care le aduce în toate regiunile, precum şi pe propunerea Comisiei de finanţare integrală a operaţiunilor de reconstrucţie în cazul catastrofelor naturale. De altfel, comisarul Corina Creţu a reamintit sprijinul acordat de către preşedintele Juncker în acest sens şi a reiterat intenţia Comisiei de a-şi menţine propunerea iniţială ca statele membre afectate de dezastre naturale să poată beneficia de o rată de co-finanţare de 100% a lucrărilor de reconstrucţie prin intermediul fondurilor europene.
'Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să comunicăm mai mult pe marginea a ceea ce facem cu ajutorul politicii de coeziune în sprijinul tuturor cetăţenilor noştri. Proiectele finanţate prin intermediul fondurilor europene contribuie, peste tot, la crearea şi menţinerea unui standard de viaţă european. În acest an crucial, în care se va decide viitorul politicii de coeziune, post-2020, voi prezenta împreună cu colega mea, Marianne Thyssen, o serie de acţiuni concrete prin care ne dorim să facem cunoscute beneficiile politicii de coeziune. Uniunea Europeană nu înseamnă Bruxelles, ci reprezintă expresia solidarităţii europene manifestată prin acţiuni concrete şi rezultate tangibile în fiecare stat membru şi în fiecare regiune în parte şi, implicit, în viaţa tuturor cetăţenilor europeni', a spus Creţu.
Oficialul român şi miniştrii statelor membre vor continua discuţiile în cadrul unui prânz de lucru, în timpul căruia se va discuta viitorul cadru al politicii de coeziune, post-2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News