Data publicării:

Mettenheim, despre aderarea României la Schengen: Depinde de raportul CE de la sfârșitul anului 2012

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ambasadorul_ Germaniei
ambasadorul_ Germaniei

Data aderării României la spațiul Schengen depinde de raportul MCV al Comisiei Europene de la sfârșitul anului 2012, a declarat într-un interviu acordat RRA de către ambasadorul Germaniei la București, Andreas von Mettenheim.

”În ceea ce privește aderarea României la Schengen, politica noastră nu s-a schimbat. Ea merge în continuare pe linia propunerii de compromis germano-franceze de aderare în două etape: mai întâi frontierele aeriene și maritime, urmând ca mai apoi să intre și cele terestre. Când se va întâmpla acest lucru asta depinde, desigur, de raportul Comisiei de la sfârșitul acestui an, raport privind evoluția reformelor în domeniul justiției și al combaterii corupției. Va fi, desigur, o decizie politică ce va trebui luată împreună cu celelate state membre, dar desigur scopul nostru acesta este”, a precizat ambasadorul Germaniei la București.

Întrebat ce acțiuni concrete vede posibile pe viitor pentru ca nu numai relațiile politice și economice, dar și cele sociale sau culturale să devină din ce în ce mai strânse, Andreas von Mettenheim, a apreciat, că cele politice sunt ”desigur” bune.  Despre realțiile economice, ambasadorul Germaniei a amintit de aniversarea a 10 ani de la înființarea Camerei de Comerț germano-române, dând asigurări că pe viitor va avea un dialog strâns cu guvernul României pentru îmbunătățirea reelațiilor existente. ”La nivelul relațiilor culturale, suntem un pic mai conservatori”, a adăugat Andreas von Mettenheim.

După ce Raportul din iulie al Comisiei Europene a cuprins numeroase critici la adresa Bucureștiului, un nou raport MCV va fi publicat la sfârșitul acestui an, în care va fi evaluată respectarea cerințelor cuprinse în raportul din iulie.

Reuniunea Consiliului JAI din septembrie, unde ar fi trebuit să se discute despre aderarea României și Bulgariei la Schengen, așa cum se stabilise la Consiliul European din martie, a fost amânată pentru octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel