Data publicării:
Metsola, preşedintele PE: Voi face tot ce îmi stă în putere să ajut România să facă pasul spre Schengen
„Voi face tot ce îmi stă în putere să ajut România să facă pasul spre Schengen”, a spus Metsola.
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că va face tot ceea ce îi stă în putere să ajute România să facă pasul următor spre Schengen, pentru că i se pare 'incorectă şi nenecesară' întârzierea admiterii României în Spaţiul Schengen.
Roberta Metsola a avut o întrevedere la Strasbourg cu o delegaţie de ziarişti din Brăila şi Galaţi, prezentă în Parlamentul European.
'Admiterea României în Spaţiul Schengen rămâne o prioritate. Înainte de a intra în acest Parlament, în 2013, petrecusem 10 ani în Consiliu, iar ţara mea a sprijinit aderarea României la Uniunea Europeană. Acum, rolul meu instituţional este acela de a adresa rugămintea să nu fie folosite scuze politice, când legal şi tehnic au fost atinse toate etapele pentru aderare. Cred că este timpul să ne uităm serios unii la ceilalţi, în calitate de ţări membre ale UE, pentru că nu există diferenţe de clasă între noi şi nu trebuie să ne ascundem în spatele unor aspecte tehnice. Este momentul ca UE să se vadă cu adevărat ca o uniune sigură, nu doar ca un bloc comercial economic, ci una în care putem împărtăşi valorile comune ale democraţiei. Vă pot spune că în acest parlament veţi găsi sprijin deplin, aveţi mulţi prieteni, aveţi mari ambasadori în Parlament, cu voci puternice, pe care le susţin şi voi face tot ce îmi stă în putere să faceţi următorul pas', a declarat Roberta Metsola.
Va susţine un discurs în cadrul Consiliului European în sprijinul admiterii României la Spaţiul Schengen
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a dat asigurări că va susţine un discurs în cadrul Consiliului European în sprijinul admiterii României la Spaţiul Schengen.
'Aveţi dreptate, este o situaţie dificilă prin care au trecut foarte multe state, însă România se află de prea mult timp în această situaţie. Este incorect şi nenecesar şi voi spune asta în Consiliul European', a încheiat Roberta Metsola.
VEZI ȘI: Foaia de parcurs pentru aderarea României la OCDE, aprobată oficial
Foaia de parcurs pentru aderarea României la OCDE a fost aprobată oficial.
Guvernul salută adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în cadrul sesiunii de final a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE, din 10 iunie 2022.
Foaia de Parcurs fixează termenii, condițiile și etapele procesului de aderare a României la Organizație și urmărește alinierea legislației, politicilor și practicilor interne cu cele ale OCDE. Documentul menționează comitetele sectoriale care vor evalua conformitatea cu legislația și practicile OCDE, principiile care vor ghida activitatea acestora, precum și maniera în care se vor desfășura discuțiile de aderare cu autoritățile române.
Foaia de Parcurs accentuează importanța valorilor comune, a viziunii și a priorităților împărtășite cu Organizația, ca elemente esențiale pe întreaga durată a procesului de aderare, inclusiv în etapa finală a obținerii statutului de membru OCDE.
Adoptarea Foii de Parcurs reprezintă o etapă-cheie în procesul de alăturare a României la OCDE, un obiectiv important al politicii noastre externe, care consolidează perspectiva continuării pe o traiectorie a progresului și dezvoltării economice.
„Adoptarea Foii de Parcurs pentru aderarea României la OCDE reprezintă un semnal încurajator și o recunoaștere a potențialului țării noastre de convergență cu statele cu economii consolidate. Acest document de orientare privind obiectivele sectoriale și criteriile pe care România le va avea de îndeplinit ne oferă o imagine clară și obiectivă a direcțiilor în care trebuie să ne îndreptăm eforturile pentru succesul discuțiilor de aderare. Avem ca obiectiv implementarea celor mai bune practici și standarde OCDE, cu atât mai mult cu cât ele converg sau sunt complementare celor pe care România și le-a asumat deja prin Planul Național de Redresare și Reziliență și pot contribui la îndeplinirea Programului de Guvernare”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Premierul român salută totodată adoptarea, în cadrul aceleiași reuniuni ministeriale a Consiliului OCDE din 9-10 iunie 2022, a unei serii de Recomandări în domenii esențiale pentru dezvoltarea economică și socială, precum politica pentru întreprinderi mici și mijlocii, oportunități mai bune pentru tineri, combaterea infracțiunilor fiscale, sau dezvoltare durabilă. România s-a alăturat la rândul său Recomandărilor respective, printr-un proces de coordonare inter-instituțională facilitat de Ministerul Afacerilor Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News