Metroul Drumul Taberei. Autoritățile controlează contractele
Autoritățile au început controalele privind contractele derulate pentru construirea metroului Drumul Taberei.
Corpul de control al premierului şi cel al ministrului Transporturilor verifică modul în care au fost derulate contractele pentru realizarea metroului Drumul Taberei - Eroilor, precum şi circumstanţele în care Metrorex a ajuns să datoreze constructorilor 188 de milioane de lei.
Metrorex trebuie să plătească asocierii Astaldi S.p.a. - FCC Construccion SA, Delta ACM 93 SRL, AB Construct SRL pentru revendicări solicitate în perioada 2011-2015.
Potrivit comunicatului, Metrorex face acum toate demersurile pentru achitarea datoriei de 188 de milioane de lei (aproximativ 40 milioane de euro) stabilite printr-o hotărâre a instanţei în anul 2017, rămasă definitivă şi irevocabilă în mai 2018, fără a afecta activitatea societăţii.
"În prezent, Corpul de Control al prim-ministrului verifică modul în care au fost derulate contractele aferente obiectivului de investiţii magistrala 5 Drumul Taberei - Eroilor. Corpul de Control al ministrului Transporturilor analizează circumstanţele care au pus în sarcina Metrorex despăgubirea de 188 milioane de lei", mai spun oficialii regiei.
Metrorex a notificat Sindomet Servcom SRL
Totodată, în comunicat se mai arată că Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a solicitat Consiliului de Administraţie şi conducerii executive a Metrorex organizarea unei licitaţii pentru închirierea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou, conform procedurilor legale la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul cu Sindomet Servcom SRL.
În acest sens, Metrorex a notificat Sindomet Servcom SRL că acest contract va înceta de drept în septembrie 2018. În continuare, Metrorex va respecta procedurile legale pentru închirierea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou.
"Veniturile şi cheltuielile obţinute din activitatea contractului s-au repartizat din 2003 până în 2017, în cote de 25% pentru Metrorex şi 75% pentru Sindomet iar începând cu 26.09.2017, procentele de repartizare sunt 36% pentru Metrorex şi 64% pentru Sindomet Servcom SRL. Menţionăm că veniturile realizate de către Metrorex SA în anul 2017 în baza acestui contract sunt în valoare de 783.469 lei, pentru o suprafaţă închiriată de 5.900 mp", au mai spus reprezentanţii Metrorex.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News