Data publicării:
Metode prin care poţi reduce consumul de combustibil. Contează şi cu ce te încalţi
În condiţiile scumpirii carburanţilor, există mai multe metode prin care poate fi redus consumul. Şi chiar şi tipul de încălţăminte al şoferilor contează.
Iată câteva sfaturi.
1. Fii atent la trafic. Păstrează un ochi atât pe mașina din fața ta, cât și pe cele de dinaintea acesteia. Dacă vezi că la 3-4 mașini în față se frânează, e cazul să iei piciorul de pe accelerație: e clar că va trebui să frânezi și tu în curând. În felul acesta vei economisi mai mult decât îți închipui.
2. Chiar trebuie să frânezi? Dacă ai intuit momentul, o ridicare a piciorului de pe accelerație, eventual însoțită de o retrogradare a cutiei te va ajuta să încetinești suficient pentru a nu fi nevoit să frânezi. Nu sacrifica însă siguranța pentru economie.
Încălţămintea contează
3. Poartă pantofi cu talpă subțire. Talpa este o figură de stil în limbajul șoferilor, dar aici ia-o literar. O talpă subțire te va ajuta să simți mai bine frâna și accelerația și să eviți manevrele exagerate.
4. Nu îngreuna inutil mașina. Nu umple portbagajul cu tot felul de obiecte inutile. Dacă nu ai nevoie de ele, lasă-le acasă. Consumul de combustibil crește cu cât greutatea mașinii este mai mare.
5. Respectă limitele de viteză. Cu cât mergi mai repede, cu atât mai mult combustibile vei consuma pentru a învinge frecarea cu aerul. Gândește-te dacă cele câteva minute economisite merită banii cheltuiți în plus pe combustibil.
6. Întreține mașina corespunzător. Cea mai mare economie de combustibil o poți face atunci când mașina funcționează ireproșabil. Respectă reviziile și verifică periodic presiunea în pneuri. Acestea vor consuma cel mai mult combustibil dacă nu sunt umflate corespunzător.
7. Reglează corect climatizarea. După ce în mașină s-a răcit suficient vei face o economie substanțială de carburant dacă treci aerul pe recirculare. Nu uita să lași din când în când aer proaspăt din exterior. Iarna, parchează la soare, pentru a nu consuma combustibil ca să dezgheți geamurile.
8. Parchează inteligent. Sigur, cei din orașele mari sunt fericiți dacă au unde parcă, nu își permit să fie mofturoși. Dar, pe cât posibil, parchează în așa fel încât să poți pleca cu mașina fără manevre înainte-înapoi, scrie promotor.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News