Data publicării:

METEO: Vremea în săptămâna viitoare. Unde va ninge

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vremea se va menţine rece în majoritatea zonelor, geroasă în special în centrul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări la munte, în centru şi în sud, unde izolat va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -18 grade în depresiunile intramontane şi -2 grade pe litoral.

Duminică, vremea va fi rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade in estul Transilvaniei si 6 grade in Oltenia. Local în zonele joase din vestul, centrul şi sudul teritoriului, în special dimineaţa şi noaptea va fi nebulozitate joasă şi se va semnala ceaţă cu chiciură. În restul teritoriului, ziua, cerul va fi variabil, iar ceaţa se va semnala doar pe spaţii mici, iar în cursul nopţii vor fi înnorări temporare în nord şi nord-vest, unde izolat şi cu precădere la munte va ninge slab. Vântul va sufla slab si moderat.

În București, vremea va fi rece mai ales dimineata si noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.

Luni, înnorările vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor. În timpul noptii va ninge slab în Carpatii Orientali, Moldova si pe arii restrânse în Muntenia, iar în Dobrogea vor predomina ninsorile. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar spre dimineată si în Moldova. Temperaturile maxime, apropiate de mediile climatologice, se vor încadra între -4 grade in estul Transilvaniei si 6 grade in Oltenia sI sudul Banatului.

În București, cerul se va înnora treptat începând cu orele serii si spre sfârsitul intervalului vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade.

Marți, cerul va fi mai mult noros în regiunile estice, unde, cu precădere în prima parte a intervalului, pe arii restrânse vor fi precipitatii mixte, ce vor favoriza depunerile de polei. În rest, înnorările vor fi temporare si doar la munte, pe spatii mici va ninge slab. Vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în sud-vestul teritoriului, iar în timpul zilei si în estul tării. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade in estul Transilvaniei si 7 grade in sudul Banatului si vestul Olteniei.

În București, cerul va avea înnorări, dar conditiile de fulguială vor fi reduse. Vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 3 grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel