METEO. Vremea continuă să se răcească
Vremea va continua să se răcească în intervalul următor.
Vineri, în vestul şi nordul ţării şi caldă în restul teritoriului, dar mai ales în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15-16 grade în Dealurile de Vest şi în nordul Moldovei şi 25 de grade, izolat, în Muntenia şi în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general, între 7 şi 17 grade. Vântul va sufla slab şi moderat.
Pentru sâmbătă, vremea va deveni rece pentru această dată în vestul, centrul şi nordul ţării şi se va menţine normală termic în rest, chiar uşor mai caldă în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în Dealurile de Vest şi 22 de grade în Muntenia şi Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. Vântul va sufla slab şi moderat.
Duminică, vremea va fi rece în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte, unde cerul va avea înnorări accentuate şi, mai ales în cursul zilei, va ploua pe arii extinse. În zona montană, îndeosebi la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 16 grade, potrivit Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News