Data publicării:
METEO. Răcire a vremii cu ploi și brumă de Paști
Administrația Națională de Meteorologie anunță o răcire semnificativ a vremii în toată ţara, începând de duminică.
DUMINICĂ
Vremea se va răci în nord-vestul, centrul și nord-estul țării, dar se va menține caldă în restul teritoriului, chiar deosebit de caldă pentru această dată în sud-vest și în sudul extrem. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate ziua în jumătatea de nord a țării, iar după-amiaza și noaptea îndeosebi în sud și sud-est, unde vor fi ploi, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice. Trecător, spre sfârșitul intervalului, în zona înaltă de munte precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Pe arii restrânse, cu precădere la munte, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Cu totul izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va avea unele intensificări în zona de munte, precum și, îndeosebi în a doua parte a intervalului, în sud-estul și estul țării, iar de scurtă durată și în timpul ploilor în celelalte regiuni.
Temperaturile maxime se vor încadra între 13...15 grade în nord și pe litoral şi 27...28 de grade în sud-vest și în sudul extrem, iar temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 11 grade.
BUCUREȘTI
Vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul, variabil ziua, va avea înnorări accentuate spre seară și noaptea, când vor fi averse, intensificări ale vântului și, posibil, descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 23...25 de grade, iar cea minimă 8...9 grade.
LUNI
Vremea se va răci și în jumătatea de sud a ţării, devenind mai rece decât în mod obişnuit la această dată în majoritatea regiunilor. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 11...12 grade în nordul Moldovei, Oltenia și dealurile Munteniei şi 18...19 grade în Banat și Crișana. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în prima parte a zilei în regiunile sudice - sud-vestice, unde pe alocuri va mai ploua slab, precum și în Carpaţii Meridionali unde, la altitudini mari, se vor semnala precipitaţii mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în est şi sud-est. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -7 grade în depresiuni şi 8 grade în sud-vestul extrem al țării. Spre dimineață, izolat, în nord, centru şi nord-est se va produce brumă.
BUCUREȘTI
Vremea se va răci accentuat, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 2...4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate în prima parte a zilei, dar condițiile de ploaie slabă vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat.
MARȚI
Vremea se va menține rece pentru această dată în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 10...11 grade în nordul Moldovei și pe litoral și 18...19 grade în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 6 grade. Cerul va avea unele înnorări ziua, dar va deveni variabil noaptea. Trecător și izolat va ploua slab, iar la munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vestul teritoriului. Spre dimineață, pe suprafețe mici din nord şi centru, se va produce brumă.
BUCUREȘTI
Valorile termice se vor menţine mai scăzute decât cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări ziua, dar va deveni variabil noaptea. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul a 16 grade, iar cea minimă va fi de 4...5 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News