Metelko-Zgombic: Croaţia intenţionează să organizeze, în timpul Preşedinţiei rotative, un alt summit legat de Parteneriatul Estic
Croaţia intenţionează să organizeze, în perioada în care va deţine Preşedinţia Consiliului UE, un nou summit legat de Parteneriatul Estic, dar şi să susţină negocierile de aderare cu ţările din Balcanii de Vest, a anunţat, marţi, secretarul de stat pentru Afaceri europene din Ministerul croat de Externe, Andreja Metelko-Zgombic, prezentă la Bucureşti, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române (RADR).
"O altă temă importantă: politica de extindere. Şi în acest sens, Croaţia va prelua de la Preşedinţia română dosarul la nivelul la care se află şi va încerca să îl finalizeze. Vom face tot ce ne stă în putere, dintr-o perspectivă europeană, astfel încât aceste şase ţări din Balcanii de Vest să fie incluse în dosarul Preşedinţiei noastre. Croaţia intenţionează să organizeze un alt summit legat de Parteneriatul Estic. Suntem entuziasmaţi şi dorim să contribuim pe cât posibil la acest proiect european în cadrul Preşedinţiei noastre", a precizat Metelko-Zgombic, în cadrul unei declaraţii de presă comune susţinute alături de ministrul delegat pentru Afaceri europene, George Ciamba.
Ea a adăugat că ţara sa, care va deţine Preşedinţia Consiliului UE în perioada ianuarie - iunie 2020, se pregăteşte pentru gestionarea unor dosare "foarte importante", precum cadrul financiar multianual sau Brexit, menţionând şi o serie de alte priorităţi - încurajarea creşterii economice, gestionarea provocărilor demografice, conectivitatea, digitalizarea, securitatea, transportul energiei.
"Felicit România, Preşedinţia României, pentru modul în care a desfăşurat şi a gestionat Preşedinţia Consiliului UE. A fost o Preşedinţie foarte activă, pro-activă, cu multe evenimente, cu multe acţiuni şi multe rezultate. Aţi desfăşurat multe dialoguri, trialoguri cu partenerii parlamentari, cu Comisia Europeană şi aţi închis multe dosare. Preşedinţia croată va fi una plină de provocări, pentru că, dacă Preşedinţia României a fost la sfârşitul ciclului instituţional, Croaţia va fi la începutul ciclului instituţional", a spus oficialul croat.
George Ciamba a felicitat Croaţia pentru "pentru nivelul de ambiţie", subliniind că acest lucru este necesar pentru o ţară care deţine pentru prima dată Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. România şi-a oferit sprijinul Preşedinţiei croate şi i-a transmis "toate lecţiile învăţate" în timpul mandatului său, a precizat el.
"România a exercitat, iar Croaţia va exercita pentru prima dată Preşedinţia Consiliului UE, ceea ce dă un anumit grad de entuziasm şi de interes pentru o dinamică comună. (...) Este evident că există diferenţe de abordări între ţările membre. Pentru ţările care au intrat în ultimii 12 ani în UE, sunt interese care sunt legate de dezvoltare economică, de convergenţă. A fost foarte important ca o parte din lucrurile pe care le-am făcut în timpul Preşedinţiei - agenda strategică a Uniunii, discuţia legată de următorul cadru financiar - să le putem discuta aici, să vedem o anumită continuitate în acest cadru, care depăşeşte agreerea în comun, în trecut, a programului de trio. Am discutat de planurile Preşedinţiei Croaţiei", a menţionat Ciamba.
Potrivit acestuia, printre temele abordate s-au numărat aderarea la Schengen şi la Zona euro, Summitul de la Sibiu, Brexit, cadrul financiar multianual.
"Brexit - nu ştiu dacă va ajunge Preşedinţia croată, dar e un lucru care ne preocupă pe toţi, pe toate ţările membre şi e important să vorbim despre ce putem face împreună. În acelaşi timp, cadrul financiar, care reprezintă pentru ţări ca România şi Croaţia unul dintre obiectivele principale ale acţiunii europene. Bineînţeles, am discutat despre agenda instituţională: cum va arăta noua Comisie şi mai ales care va fi programul noii Comisii Europene", a afirmat ministrul delegat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News