Data actualizării:
Data publicării:

Senatoarea Nicoleta Pauliuc despre cancer, boala crudă pe care și ea a învins-o: La capătul acestei încercări cumplite...

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Unsplash (Angiola Harry)
Sursă foto: Unsplash (Angiola Harry)

Senatoarea Nicoleta Pauliuc, cea care a inițiat proiectul care stabilește Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer în 5 iunie, a mărturisit că este chiar ea o supraviețuitoare a acestei boli și știe ce temeri există chiar și după vindecare. 

”Am ales ca simbol al Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, pe care anul acesta o sărbătorim în 5 iunie, nufărul galben: o floare gingaşă, dar spectaculoasă, născută din suferință. Nufărul reprezintă cunoaşterea luminii şi dragostea, dar mai ales renaşterea. Pentru că eu aşa văd momentul în care învingi această crudă boală, numită cancer: te naşti a doua oară.

Am inițiat Legea privind Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer pentru că mi-am dorit să avem o asemenea Zi specială pentru a sărbători viaţa, pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe supravieţuitori, pentru a le spune că vieţile lor contează, că sunt iubiţi şi apreciaţi. Este un moment care îmi doresc să radieze de lumină pentru că ştiu, la fel de bine ca voi toţi, ce temeri şi fantasme există în viaţa fiecăruia chiar dacă boala a fost depăşită.

Cu această ocazie, vrem să le transmite tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă. Să le spunem că, la capătul acestei încercări cumplite, se poate obţine împlinirea. Că şi ei pot trece cu bine linia de sosire şi pot privi în urmă cu satisfacţie, pot fi învingători.Vă dăruiesc din suflet tuturor un nufăr galben şi vă aştept să sărbătorim împreună viaţa”, a scris senatoare la postarea sa de Facebook

Cancerul de col uterin, o boală nemiloasă cu femeile

Cancerul de col uterin are la originea sa infecția cu Human papillomavirus (HPV). Virusul poate fi găsit atât în natură, cât și pe corpul uman și mucoasele corpului uman, având o mulțime de tulpini care variază în materie de efectele avute: de la cancer de col uterin sau leziuni genitale, la verucile care apar pe piele. 

Corpul nu poate întotdeauna să se protejeze împotriva HPV din cauza altor afecțiuni preexsitente, cum ar fi infecția cu HIV, alte boli infecțioase, ori o altă cauză care duce la scăderea imunității (cum ar fi fumatul). 

”Ideal este să nu simțim nimic până la un punct. De ce? Pentru că această boală este una lent evolutivă, dar care poate fi descoperită în stadii incipiente în urma unui consult medical. Când zic consult medical, nu mă refer doar la consultul ginecologic, ci și la anumite teste”, a explicat oncologul Dragoș Median, la Antena 3. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel