Mesajul premierului Victor Ponta de Paști
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Premierul Victor Ponta a transmis un mesaj de Sfintele Paști prin biroul său de presă. 

"Învierea Domnului este un moment al speranței și bucuriei. În această perioadă, credința ne aduce împreună în familie și în comunitate. Este un moment în care se cuvine să evocăm, cu recunoștință, rolul important al creștinilor și al Bisericilor în construirea binelui comun, a unei societăți solidare, europene, ancorate în tradiție și, în același timp, mereu deschise la provocările prezentului.

A devenit deja o tradiție în ultimii ani ca, în România, să fie adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim. Bucurându-ne și în acest an de acest dar, gândurile noastre se îndreaptă în mod firesc, cu îngrijorare, spre soarta creștinilor din Orient, din Africa și din lume, persecutați pentru credința lor.

Astăzi, în ziua Învierii Domnului, urez tuturor românilor, din țară și din afara granițelor României, sărbători pascale pline de bucurie, de pace și lumină alături de cei dragi!

Hristos a înviat!", este mesajul premierului Victor Ponta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel