Oficialul ALDE a publicat un mesaj, în urma aflării rezultatelor de la alegerile europarlamentare din România, în care are doar cuvinte de laudă la adresa maestrului Diaconu.
VEZI ȘI: MIRCEA DIACONU, PREȘEDINTE. Anunțul făcut de marele actor
"Rezultatul din România al alegerilor pentru Parlamentul European a fost anunţat şi confirmat oficial de către autorităţile competente. Aparenta încercare de a contesta legitimitatea faptului că domnul Mircea Diaconu a fost ales drept candidat independent, contravine prevederilor Tratatelor Uniunii Europene, care prevăd în mod clar că orice cetăţean al Uniunii Europene are dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European", afirmă Guy Verhofstadt.
El se declarată "un mare admirator al personalităţii şi al spiritului independent, de neclintit, ale lui Mircea Diaconu". "În mod clar, candidatura sa a beneficiat, într-o mare măsură, de sprijinul electoratului cu afinităţi liberale, iar cei care l-au votat au făcut-o în cunoştinţă de cauză. Îl invit pe domnul Diaconu să se alăture Grupului ALDE, ca membru independent şi garantez pentru păstrarea independenţei sale pe viitor, pentru a lucra împreună la îndeplinirea obiectivelor liberale şi pro-europene", afirmă Verhofstadt, conform Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cod Galben de averse, grindină și vânt. Zonele vizate
- Am discutat cu Ioana Fotache, sociolog, despre Nemo, persoana non-binară care a câștigat Eurovision. Tu știai cum trebuie să vorbești persoanelor cu acest gen?
- „Poarta către Infern” din Siberia se deschide. De ce ar trebui să ne îngrijoreze
- Zodia care nu are timp nici să respire în săptămâna 13 - 19 mai. Daniela Simulescu: Vă fac o recomandare / Video
- Serialul turcesc “O dragoste” va fi difuzat în fiecare luni și marți, iar “Vinovați de iubire”, de miercuri până vineri, la Kanal D
- România, lovită de un ciclon. Elena Mateescu, ANM: Vorbim de temperaturi minime destul de coborâte, lapoviță și ninsoare
- Rareș Bogdan și-a prezentat noul ceas rusesc. Cât a costat noua achiziție
- Boala care crește riscul de AVC de 8 ori, iar de infarct de 10 ori. Cristina Pricop, Public Affairs Head Sanofi România: O maladie banală omoară, indirect, prin niște comorbidități care duc la deces
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- Tun imobiliar, dus la alt nivel de Valentin Resmeriță, candidat PNL la Primăria Focșani. E de noaptea minții o asemenea tranzacție! Își va trece tot orașul în proprietatea sa?